Program catastrofal la JO 2026. Marele favorit la aurul olimpic a cedat complet sub presiune. Ratare istorică pentru american

0
Publicat:

Ilia Malinin, tânărul patinator american de 21 de ani și mare favorit la aurul olimpic la Milano Cortina, a trăit coșmarul suprem al carierei sale. A clacat complet în programul liber șa patinaj artistic și a încheiat pe un neașteptat loc 8.

Ilia Malinin, dezastru la JO 2026 Foto/Getty

Se aștepta ca el să strălucească și să ridice sala în picioare, fiind considerat fără dubii principalul candidat la medalia de aur în concursul masculin de patinaj artistic. Dar presiunea a fost prea mare.

Programul său, care includea șapte cvadruple spectaculoase, s-a transformat într-un șir de erori: a reușit doar trei sărituri, Flip, Lutz și Toeloop, iar cvadruplul Axel, semnătura lui, i-a scăpat complet. Pe parcurs au urmat alte două căzături, transformând totul într-un adevărat dezastru.

Mikhail Shaidorov a obținut aurul olimpic

Punctajul obținut, doar 156,33 la programul liber, nu a făcut decât să sublinieze eșecul, comparativ cu 198,64 obținute de campionul Mikhail Shaidorov.

În ochii tuturor, Ilia a simțit cum întreaga lume a sportului se prăbușește în jurul său și, pentru prima dată, chiar și el nu a mai putut să țină sub control așteptările care cântăreau enorm.

„Nu multă lume va înțelege acest lucru. Îl vor înțelege cei care sunt în interiorul sportului. Intrând în această competiție, în special azi, m-am simțit bine. Mai devreme, la antrenament, totul a funcționat bine.

„Emoțiile erau pur și simplu copleșitoare!”

M-am simțit pregătit și tot ce trebuia să fac era să ies pe gheață și să am încredere că totul va funcționa, dar s-a întâmplat atât de repede! Nu am avut timp să procesez ce s-a rupt.

Pe moment, am simțit că nu au fost doar emoții, dar poate nici gheața nu era în cele mai bune condiții pentru ce mi-aș fi dorit. Nu este o scuză, toți ne-am aflat în acea situație, dar emoțiile erau pur și simplu copleșitoare. Când am adoptat poziția inițială, toate momentele traumatice din viața mea au început să-mi invadeze mintea. Atât de multe gânduri negative mi-au invadat mintea, încât nu am reușit să le gestionez!, a spus Malinin, pentru NBC.

„Am simțit că nu am control!”

Mai târziu, Ilia a rămas copleșit de ce s-a întâmplat pe gheață, neputând să înțeleagă pe deplin cum s-a derulat totul. Când a fost întrebat dacă ratarea cvadruplului Axel a fost momentul care a declanșat dezastrul, a clarificat: nu acea săritură a marcat „începutul sfârșitului”.

„Știam că nu aveam nevoie de un program perfect. Aș fi putut să patinez foarte bine. Dar apoi au apărut și alte greșeli. Nu știu exact ce a fost, încă încerc să înțeleg. Așa că nu am încă un răspuns clar.

Zgomotul în sine este greu de gestionat. Rețelele sociale au momente fluctuante, de suiș și coborâș. Oamenii nu înțeleg presiunea și emoțiile care pot apărea la Jocurile Olimpice. Am simțit că nu am control . De aici încolo, trebuie doar să mă regrupez și să văd ce voi face în continuare!”, a mai admis Mlainin, conform aceleiași surse.

Clasamentul final:

1. Mihail Șaidorov (Kazahstan) 291,58 puncte (92,94 + 198,64)

2. Yuma Kagiyama (Japonia) 280,06 (103,07 + 176,99)

3. Shun Sato (Japonia) 274,90 (88,70 + 186,20)

4. Junhwan Cha (Coreea de Sud) 273,92 (92,72 + 181,20)

5. Stephen Gogolev (Canada) 273,78 (87,41 + 186,37)

6. Petr Gumennik (sportiv neutru individual) 271,21 (86,72 + 184,49)

7. Adam Siao Him Fa (Franța) 269,27 (102,55 + 166,72)

8. Ilia Malinin (SUA) 264,49 (108,16 + 156,33)

9. Daniel Grassl (Italia) 263,71 (93,46 + 170,25)

10. Nika Egadze (Georgia) 260,27 (85,11 + 175,16)

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort