Problemele medicale ale Simonei Halep au stârnit furtuna pe Twitter: „Jumătate din România e pe urmele mele”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep FOTO AP

TENIS În faţa unei adversare incomode şi cu probleme medicale la tendonul lui Ahile, Simona a trecut primul test sub presiune al anului.

Halep a învins-o pe Caroline Garcia, din Franţa, scor 6-4, 2-6, 6-1, şi s-a calificat în sferturile turneului de la Sydney
La prima apariţie pe 2016, Simona a alternat tenisul de calitate cu momentele mai modeste de joc. Important este că partea cea mai bună a fost păstrată pentru final, când Halep a strălucit şi a închis meciul cu un set de calitate, în care, spune ea, a făcut “cel mai bun tenis posibil”. Bineînţeles că setul al doilea a fost cel problematic, nu doar sportiv, ci şi medical, căci Simona a cerut de două ori intervenţia fizioterapeutului. 
“Durerea la tendonul lui Ahile a venit şi a plecat, dar nu ştiu când a început să mă doară, nici când a trecut. A trebuit să stau concentrată, să am răbdare şi să încerc să rămân în meci şi să nu mă gândesc prea mult la durere. Ieri, înainte de antrenament, s-a întâlmplat la fel. Cinci minute de durere, cinci fără. Nu ştiu exact ce este. RMN-ul a arătat că am doar o inflamaţie şi pot juca, aşa că voi încerca să fac tot ce pot pentru a fi concentrată în continuare", a spus ea la final, lăsând pe undeva de înţeles că un nou abandon medical nu e exclus, mai ales că săptămâna viitoare urmează Australian Open.


Cu toate acestea, pe Twitter au apărut voci care au acuzat-o pe Simona că a cerut timeout medical de două ori pentru a o scoate din mână pe Garcia. Userul WTA Addict a scris: “Simona are probleme medicale doar când e condusă. Foarte urât comportamentul”. După mai multe tweeturi în care o acuza pe Halep că simulează accidentarea, userul respectiv a fost bombardat cu mesaje din ţara noastră şi a bătut în retragere: “N-ar fi trebuit să scriu nimic despre Simona. Jumătate din România e pe urmele mele acum”.

Ce a spus Simona despre meciul cu Garcia
Dacă nu mai apăre vreo problemă medicală de ultim moment, Simona va juca în sferturile de finală, meciul din sferturi cu sportiva cehă Karolina Pliskova fiind programat miercuri dimineaţă, de la ora 07.00. Halep porneşte cu avantajul moral al întâlnirilor directe, câştigând cele două întâniri din 2015, finala de la Dubai şi optimea de la Indian Wells. Simona Halep şi Karolina Pliskva se pot întâlni şi la Fed Cup, la începutul lunii februarie, în meciul România – Cehia de la Cluj.

Simona Halep, aplaudată pentru fair-play
Florin, Monica şi Raluca merg mai departe
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima