Mircea Lucescu, despre secretele succesului în sport. Cum au reușit David Popovici și Simona Halep, explicat pe înțelesul tuturor

0
Publicat:

România a fost mereu un teren fertil pentru campioni, iar nume precum David Popovici, Ilie Năstase sau Simona Halep sunt dovada clară a acestui lucru. Mircea Lucescu a vorbit recent despre ce stă, în opinia sa, la baza reușitelor acestor mari sportivi.

Mircea Lucescu, selecționerul echipei naționale a României Foto/ Facebook FRF

Tehnicianul naționalei a explicat că succesul echipei sale în fața Austriei nu a venit dintr-o superioritate fizică, ci din forța mentală a jucătorilor.

„Ei au niște calități naturale, deosebite!”

Lucescu a subliniat că tocmai tăria psihică a „tricolorilor” a fost elementul care a înclinat balanța în meciul din preliminarii.

„La meciul acesta m-am gândit cu ce mijloace putem să compensăm forța acestor jucători. În fotbal trebuie să te bazezi foarte mult pe talent, care este ceva de excepție. Toată lumea trebuie să susțină talentul, el poate să creeze situații neprevăzute și extrem de favorabile.

Trebuie să îți alegi foarte bine jucătorii, vedeți că în momentul de față, în fotbalul european, au pătruns masiv jucători proveniți din Africa. Ei au niște calități naturale cu totul și cu totul deosebite. Îți alegi jucătorii în funcție de calitățile adversarului.

Viteza o poți, prin antrenamente, ameliora cu 10-15%. Rezistența, fizicul îl poți duce cu 20-25% mai mult. Cu mintea, cu aspectul mental, asta înseamnă 40-45%!, a declarat Mircea Lucescu.

„Aici îl dau exemplu pe Popovici. I-a bătut mental!”

Selecționerul a subliniat importanța pregătirii psihice, oferind exemple care arată că puterea minții poate fi mai decisivă decât cea fizică. El i-a menționat pe David Popovici și Simona Halep, sportivi care au atins performanțe remarcabile datorită unei discipline mentale excepționale.

În același timp, Mircea Lucescu a amintit și de Ilie Năstase, un caz aparte, în care talentul nativ a fost factorul dominant, dar, după cum a remarcat selecționerul, astfel de exemple sunt rare în sportul de performanță.

„Aici îl dau exemplu pe Popovici. El i-a bătut mental pe toți ceilalți. Atât de puternic este mental! Fizic, sunt cam toți la fel. A știut să-și organizeze pregătirea, viața și tot ce l-a înconjurat pentru a ajuns la performanța supremă.

„Halep, așa mică, avea putere mentală excelentă!”

David Popovici are o putere mentală excelentă, iar asta se aplică în general, și la alte sporturi. De exemplu, Ilie Năstase nu a reușit să ajungă cu puterea mentală la nivelul acela, ci cu talentul, dar astea sunt rarități. 

Halep, așa mică cum era, a avut o putere mentală extraordinară. S-a pregătit pe direcția pe care ea credea că o poate ajuta. Ea avea o rezistență extraordinară de joc… Să faci 5-6 sprinturi dintr-o parte în alta, într-o viteză mare, este cu totul deosebit. Asta pleacă tot de la minte!, a completat Mircea Lucescu, conform Fanatik.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”