„Micuţa“ Halep începe să crească şi în turneele mari. Cu cine va juca în sferturile de la Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep. FOTO: Reuters

Simona Halep a ajuns luni, în premieră, în sferturile de la Roland Garros. Ea şi-a egalat astfel cea mai bună performanţă obţinută în carieră la o competiţie de Mare Şlem, atinsă în ianuarie, la Australian Open.

UPDATE: Simona Halep şi-a aflat luni seară adversara din sferturile de la Roland Garros. 

Miercuri, la o oră care încă nu e stabilită, românca o va întâlni pe zgura pariziană pe rusoaica Svetlana Kuzneţova (locul 28 WTA), care a trecut în optimi, în două seturi, de Lucile Safarova (Cehia, locul 24 WTA), scor 6-4, 6-3.

Halep şi Kuzneţova sunt la egalitate la meciurile directe (2-2), ultima înfruntare fiind câştigată însă de rusoaică, 7-5, 7-6 (4), recent, în turul secund la Stuttgart. Un meci pe care Halep l-a avut în mână, dar l-a pierdut dramatic

„Mă aşteaptă un meci foarte tare. Ştiu că Simona Halep joacă acum mult mai bine. Vom vedea ce se va întâmpla“, a declarat Kuzneţova, după succesul în faţa Safarovei. 


Halep (locul 4 WTA) a învins-o în optimile de la „Roland Garros“ pe Sloane Stephens (SUA, locul 19 WTA) în două seturi, scor 6-4, 6-3, după o oră şi 19 minute de joc. Miercuri urmează sferturile. 

„Sunt mai bună la turneele de Mare Şlem“, ameninţa americanca Sloane Stephens, înaintea partidei, şi cu moralul celor două victorii de anul trecut, de la Hobart şi Australian Open. Doar că ambele au venit în startul unui sezon dual al lui Halep. Care a „explodat“ abia din mai 2013. „Noua Halep“, cu şapte turnee WTA în vitrină cucerite într-un an, a fost un coşmar pentru Stephens. Iar luni, pe „Philippe Chatrier“, tupeul adversarei şi-a primit răspunsul. 

Cel mai periculos moment oferit de americancă a fost doar în startul primului set, când a întors-o pe Halep la 3-2, după ce românca pornise cu 2-0. S-a ajuns la 4-4, apoi Halep a tranşat primul set, în 48 de minute. 

„La 4-4 a fost un moment important. Mă luptam pentru puncte, am alergat mult, am dat totul pe teren. Serviciul nu a funcţionat aşa cum anticipam, dar mă bucur că mi-am luat revanţa după ultimul meci“, a spus Halep, după partidă, la Eurosport. 

Început identic, cu 2-0 pentru româncă, setul secund a fost mult mai uşor pentru Halep, care a condus cu 3-1 şi 5-2, pentru a se impune cu 6-3, mult mai repede, în doar 31 de minute. „Mă aşteptam la un meci greu, echilibrat, dar în acelaşi timp am încercat să rămân relaxată şi să mă bucur de tenisul pe care-l joc. Am mai multă încredere acum“, a mai spus Halep. 

Românca are în acest moment un culoar bun pentru finală, unde s-ar putea intersecta cu Maria Şarapova, cea care a învins-o în finala de la Madrid. O prezenţă în ultimul act de la Roland Garros i-ar asigura însă româncei locul 3 mondial. 

Este clar însă că Simona Halep şi-a schimbat strategia, cel puţin pentru prima jumătate de an a lui 2014. Acuzată de multe ori, chiar de către Ilie Năstase, că n-a prea demonstrat în turneele mari, constănţeanca oferă un răspuns excelent. 

Dacă în cea de-a două jumătate a anului trecut a cules trofeele WTA pe bandă rulantă, şase în total, Simona începe acum să aibă rezultate şi în competiţiile de Mare Şlem. Halep, descrisă de un alt titan al tenisului românesc, Ion Ţiriac, drept o „mică jucătoare mare“ (n.r. - are 1,68 m înălţime), a ajuns, în ianuarie 2014, în premieră, în sferturi la Australian Open, cea mai mare performanţă din carieră la un turneu de Mare Şlem. 

Acum, în cel de-al doilea turneu al anului de această categorie, Roland Garros, s-a calificat în sferturi. Deocamdată. 

Roland Garros

Parcurs Simona Halep

Turul 1 

2-0 la seturi cu Kleibanova (Rusia, 87 WTA)

Turul 2 

2-0 la seturi cu Watson (Marea Britanie, 92 WTA)

Turul 3

2-0 la seturi cu Torro-Flor (Spania, 55 WTA)

Optimi 

2-0 la seturi cu Stephens (SUA, 19 WTA)

Sferturi Roland Garros 

Muguruza (Spania, 35 WTA) – Şarapova (Rusia, 8 WTA)

Suarez Navarro (Spania, 15 WTA) – Bouchard (Canada, 16 WTA)

HALEP (România, locul 4 WTA) – Kuzneţova (Rusia, locul 28 WTA) 

Errani (Italia, 11 WTA) – Petkovici (Germania, 27 WTA)

Citeşte şi 

Halep, după succesul cu Stephens: „Mă bucur că joc în sferturi pentru prima oară la Roland Garros!“ Care a fost momentul psihologic din optimi

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%