George Russell se impune în cursa de Sprint din China după dueluri incendiare cu piloții Ferrari. Mercedes strălucește

0
0
Publicat:

Pilotul George Russell s-a impus în cursa de sprint disputată în China, confirmând forma excelentă din acest început de sezon. Britanicul a terminat pe primul loc, fiind urmat de piloții de la Scuderia Ferrari, Charles Leclerc și Lewis Hamilton.

Russel s-a impus la cursa de Sprint din China Foto/Getty

Etapa din China, a doua din actualul sezon al Formula 1, a adus și prima cursă de sprint din acest an. Competiția s-a desfășurat pe o distanță de 100 de kilometri, adică 19 tururi de circuit.

Succesul lui Russell vine după victoria obținută anterior în Marele Premiu al Australiei, semn că echipa Mercedes a început sezonul cu un monopost foarte competitiv. Weekendul de cursă continuă cu calificările pentru Marele Premiu, programate sâmbătă de la ora 09:00, iar cursa principală va avea loc duminică dimineață, tot de la ora 09:00. Ambele vor fi transmise de Antena 3 CNN.

Russell domină, Leclerc și Hamilton își schimbă pozițiile

Plecat din pole position, George Russell și-a păstrat prima poziție la start, în timp ce colegul său a coborât rapid. Lewis Hamilton a urcat pe 2, iar Charles Leclerc pe 3, după câteva depășiri spectaculoase. În final, Russell s-a distanțat, Leclerc a prins locul doi, iar Hamilton a fost depășit și de Antonelli, care a primit ulterior o penalizare de 10 secunde.

Safety Car-ul a schimbat cursa

Turul 13 a adus abandonul lui Valtteri Bottas (Cadillac) și apariția Safety Car-ului. Majoritatea piloților au profitat de moment și au intrat la boxe pentru pneuri soft. La reluarea cursei, clasamentul era: Russell, Leclerc, Norris, Hamilton.

Odată cu reluarea, Russell și-a păstrat rapid prima poziție, iar Leclerc a încercat să rămână aproape, dar britanicul a gestionat perfect finalul și a trecut primul linia de sosire, urmat de monegasc la 0,7 secunde. Pe 3 a încheiat Hamilton. În puncte au mai intrat Lando Norris, Kimi Antonelli, Oscar Piastri, Liam Lawson și Oliver Bearman.

Clasamentul cursei de sprint din China

1. George Russell

Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fugit în Arizona. Vedetele au fost „interceptate” de paparazzi

2. Charles Leclerc +0.674 secunde

3. Lewis Hamilton +2.554

4. Lando Norris +4.433

5. Kimi Antonelli +5.688

6. Oscar Piastri +6.809

7. Liam Lawson +10.900

8. Oliver Bearman +11.271

9. Max Verstappen +11.619

10. Esteban Ocon +13.887

11. Pierre Gasly +14.780

12. Carlos Sainz +15.753

13. Gabriel Bortoleto +15.858

14. Franco Colapinto +16.393

15. Isack Hadjaj +16.430

16. Alexander Albon +20.014

17. Fernando Alonso +21.599

18. Lance Stroll +21.971

19. Sergio Perez +28.241

20. Nico Hulkenberg - abandon

21. Valtteri Bottas - abandon

22. Arvid Lindblad - abandon

Clasamentul general al piloților

1. George Russell – 33 puncte

2. Kimi Antonelli - 22 puncte

3. Charles Leclerc – 22 puncte

4. Lewis Hamilton - 18 puncte

5. Landon Norris – 15 puncte

6. Max Verstappen – 8 puncte

7. Oliver Bearman – 7 puncte

8. Arvid Lindblad – 4 puncte

9. Oscar Piastri – 3 puncte

10. Gabriel Bortoleto – 2 puncte

11. Liam Lawson – 2 puncte

12. Pierre Gasly – 1 punct

13. Esteban Ocon – 0 puncte

14. Alexander Albon – 0 puncte

15. Franco Colapinto – 0 puncte

16. Carlos Sainz – 0 puncte

17. Sergio Perez – 0 puncte

18. Isack Hadjar – 0 puncte

19. Nico Hulkenberg – 0 puncte

20. Fernando Alonso – 0 puncte

21. Valtteri Bottas – 0 puncte

22. Lance Stroll – 0 puncte.

Clasamentul general al constructorilor

1. Mercedes – 55 puncte

2. Ferrari – 40 puncte

3. McLaren – 18 puncte

4. Red Bull – 8 puncte

5. Haas - 7 puncte

6. Racing Bulls – 6 puncte

7. Audi – 2 puncte

8. Alpine – 1 punct

9. Williams – 0 puncte

10. Cadillac – 0 puncte

11. Aston Martin – 0 puncte.