FOTO VIDEO Junglă la Ploieşti: Bornescu l-a muşcat pe Bawab. Gaz Metan a condus până în minutul 90+12 şi a încheiat meciul cu şapte jucători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bornescu l-a muşcat pe Bawab

Partida Petrolul - Gaz Metan va face înconjurul planetei. A fost întreruptă din cauza unor incidente care n-ar trebui să aibă loc pe o arenă sportivă, iar din cauza haosului, arbitrul Sebastian Colţescu a fost nevoit să ia mai multe decizii radicale. Totul s-a terminat cu un fiasco incredibil.

Ceea ce ar fi trebuit să fie o victorie lejeră pentru Petrolul, în meciul cu Gaz Metan, echipă fără obiectiv, s-a transformat într-un coşmar, care poate compromite şi finala Cupei României pe care formaţia prahoveană o va juca, sâmbătă, 1 iunie, pe „Arena Naţională“, cu CFR Cluj.

Ce s-a întâmplat?

În primul rând, trupa pregătită de Gigi Mulţescu n-a lăsat senzaţia că ar fi venit în vacanţă la Ploieşti. Medieşenii au condus din minutul 43, atunci când Vitinho a scăpat singur cu Bornescu şi a deschis scorul. 

Ca şi cum faptul că erau conduşi nu era de ajuns, ploieştenii s-a autodistrus. Mai întâi, Geraldo a fost eliminat pentru două „galbene“ (62), iar trei minute mai târziu, s-a dezlănţuit „iadul“.

Bawab a căzut pe teren, iar ploieştenilor li s-a părut că iordanianul trage de timp. Mai mulţi jucători, în frunte cu portarul Bornescu, au încercat să-l ridice pe atacantul celor de la Gaz Metan, moment în care acesta a ripostat. „Turbat“ de nervi, Bornescu l-a muşcat, de mai multe ori, pe Bawab, iar pe teren s-a iscat o bătaie generală, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine.

După scene demne de junglă, arbitrul Sebastian Colţescu i-a eliminat pe Bawab şi pe Bornescu. Mai erau 30 de minute de jucat, iar Petrolul avea 9 jucători şi Gaz Metan 10.

Gaz Metan a rămas cu şapte fotbalişti

Petrolul a atacat în valuri şi cu un om în minus, ştiind că o victorie a Astrei, la Târgu-Jiu, o va trimite pe locul 4, în campionat, şi în afara cupelor europene. Scorul a rămas neschimbat până când arbitrul de rezervă a arătat minutele de prelungiri: 11! Au urmat alte scene incredibile.

În primul minut al prelungirilor, Todea, de la Gaz Metan, a văzut şi el „roşu“. Petrolul juca în 9 oameni, Gaz Metan la fel.

Echilibrul numeric s-a rupt, din nou, întrucât Radu Zaharia, tot de la oaspeţi, a fost trimis şi el la cabine pentru două „galbene“ (90+10). Două minute mai târziu, la un ultim atac al Petrolului, Colţescu a dictat penalty, iar fundaşului Gazului, Muth, a protestat vehement şi a fost şi el eliminat (90+12).

Penalty-ul a fost transformat de Hamza (90+13), iar Gaz Metan Mediaş a încheiat jocul cu şapte fotbalişti. Dacă ar mai fi avut un fotbalist eliminat, medieşenii ar fi pierdut, la masa verde, scor 0-3.

Aşa, s-a terminat 1-1, iar Petrolul s-a clasat pe locul 3, ultimul care asigură calificarea în Liga Europa prin campionat. Ploieştenii vor juca, din nou, în cupele europene, după o pauză de 18 ani.

Gaz Metan s-a clasat pe locul 10 cu 46 de puncte.

VEZI CE S-A PETRECUT PE TEREN

CITEŞTE ŞI:

*Gigi Mulţescu, în stare de şoc după Petrolul - Gaz Metan: „Mă simt ca dracu“

**Pandurii - Astra 1-1: „Furăciune“ la Târgu-Jiu. Tudor a scos Astra din Europa

*Oficialii Astrei îl distrug pe Alexandru Tudor: acuze grave la adresa arbitrului care a stabilit podiumul Ligii I

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile