Fiica lui Maradona nu a fost lăsată să facă un documentar pe stadionul din Napoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dalma Maradona

Dalma Maradona s-a plâns că gruparea Napoli nu i-a permis să filmeze câteva cadre pentru un documentar despre tatăl său chiar în stadionul care-i poartă numele.

“Napoli este ultima etapă a călătoriei mele. Prin intermediul unei case de producţie locale am cerut autorizaţia necesară pentru a filma la stadion, dar Napoli a răspuns nu. Nu mi-a venit să cred, aşa că le-am cerut să încerce din nou. Nimic. Au dat răspunsul într-un mail succint, fără explicaţii sau motive”, a spus fiica lui Maradona, potrivit tuttomercatoweb.com. După aceste răspunsuri, Dalma Maradona a obţinut numărul de telefon al preşedintelui clubului Napoli, Aurelio De Laurentiis, şi i-a trimis acestuia un mesaj în care i-a explicat proiectul său: “Mesajul a fost citit, dar încă nu am primit răspuns”.

Diego Maradona a jucat pentru Napoli în perioada 1984-1991 şi a câştigat cinci trofee cu această echipă.

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare