FCSB l-a transferat pe Eddy Gnahore, fost jucător la Dinamo
0Cu câteva zile înaintea debutului ediției 2026/2027, echipa de fotbal FCSB a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că mijlocașul francez Eddy Gnahore a devenit component al echipei roș-albastre.
Mijlocașul francez de 32 de ani s-a pregătit alături de noii săi colegi. El a venit liber de contract la FCSB și va purta tricoul cu numărul 8.
Născut în 14 noiembrie 1993, la Villeneuve-la-Garenne (departamentul Hauts-de-Seine, regiunea Île-de-France), Eddy Gnahoré a descoperit fotbal la CO Savigny în 2000. Ulterior, ca junior a trecut pe la FC Morangis Chilly (2004/2005), CF Paris (2005-2008), La Berrichonne de Châteauroux (2008/2009), Manchester City (2009/2010) și Birmingham City (2010-2013).
Și-a făcut debutul ca fotbalist profesionist la această din urmă grupare engleză în 28 ianuarie 2012, în Cupa Angliei, împotriva lui Sheffield United. La o lună după debut, și-a rupt ligamentele încrucișate. La revenirea pe teren, n-a mai fost dorit de noul antrenor, Lee Clark, fiindu-i reziliat contractul în vara anului 2013.
În continuare, Gnahoré a jucat în Italia, la Carrarese (2014-2016), Napoli (2016/2017), Carpi (2016), Crotone (2016/2017), Perugia (2017), Palermo (2017-2019), în Franța, la Amiens (2019-2022), în China, la WH Yangtze (2020), și din nou în Italia, la Ascoli (2022-2024). Din 2024 și până anul acesta, a activat la Dinamo București. Pentru formația din capitala României a disputat 97 de meciuri, marcând 6 goluri și dând 5 pase de gol.
FCSB l-a mai transferat în această vară pe fundașul dreapta Ronny Labonne, de la echipa franceză de liga a treia SM Caen, și pe fundașul stânga Ricardo Pădurariu (Corvinul Hunedoara). De asemenea, atacantul Dennis Politic a revenit de la FC Hermannstadt.
FCSB va debuta în ediția 2026/2027 a Superligii pe teren propriu, vineri, 17 iulie, la ora 21.30, împotriva lui FC Argeș.