Dan Petrescu, pe cale să semneze un contract astronomic în China. Tehnicianul s-a însănătoșit și este așteptat în acestă iarnă

0
Publicat:

Dan Petrescu, fostul tehnician al formației CFR Cluj, este aproape de o nouă aventură profesională în China.

Dan Petrescu Foto/Sportspictures

Potrivit declarațiilor lui Ioan Becali, antrenorul ar putea prelua o echipă din prima ligă chineză în perioada de iarnă. Impresarul a precizat că Petrescu se simte mult mai bine din punct de vedere fizic, iar acest lucru îi permite să revină pe bancă și să bată palma cu noul club în următoarele luni.

„Știu că e mai bine. Bine, bine, bine. A slăbit, nu cum s-a speculat, 30 de kilograme. A slăbit, dar e bine. Așteaptă ofertă, s-ar putea să plece în China pe o sumă mare, două-trei milioane pe an. Asta știu. Cu un băiat cu care a mai fost și pe care îl cunosc. În prima ligă. El are totuși un nume acolo, nu? Acum în iarnă, dacă nu, în vară. E refăcut aproape sută la sută. Acum așteaptă ocazia.

„El mai are și niște bani de luat de la Cluj!”

Îți dai seama (n.r. că și el și-ar dori să revină pe banca tehnică), dacă a stat pe afară, dacă la Cluj s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Tu crezi că lui îi pare bine de ce s-a întâmplat la Cluj? El mai are și niște bani de luat de la Cluj, așteaptă, nu e o problemă, că o să-i dea. Dacă el a stat 6-7 ani acolo, tot cu întârzieri, dar până la urmă s-au dat banii, nu?

Nicăieri în lume, și noi am mai avut jucători în Turcia, încolo, încoace, care au mai întârziat, imediat la prima sesizare la FIFA îți dă banii!, a spus Ioan Becali, conform fanatik.ro.

Experiența internațională a lui Dan Petrescu

O posibilă mutare a lui Dan Petrescu în China nu ar fi o noutate în cariera sa. Tehnicianul român a mai avut două mandate în fotbalul chinez, la JS Suning și GZ Hengfeng, acumulând deja experiență în acest campionat. Din august 2025, după despărțirea de CFR Cluj, Petrescu se află fără contract, interval în care a fost nevoit să se ocupe și de rezolvarea unor probleme medicale.

Palmaresul său include numeroase echipe din afara granițelor României, printre care Wisla Cracovia, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi, Al-Nasr, Kayserispor și Jeonbuk Hyundai. În competițiile interne, Dan Petrescu a stat pe banca formațiilor Sportul Studențesc, Rapid, Unirea Urziceni, ASA Târgu Mureș și CFR Cluj, club cu care a colaborat în patru perioade diferite.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată