Cîrstea, mândria României la US Open: A spulberat-o pe Bencic, e în sferturi și scrie istorie la New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„America o vrăjește pe Sorana“ a fost titlul unui amplu material de analiză, publicat de „Weekend Adevărul“, după ce Cîrstea a trecut de primele două tururi de la US Open 2023, fiind singura româncă de pe tablou cu o asemenea performanță. Cu siguranță, au fost „specialiști“ care au strâmbat din nas, când au parcurs articolul amintit. Între timp, „Sori“ le-a cam închis gura și a confirmat fiecare rând din acel material!

Sorana Cîrstea, de neoprit la US Open 2023

Mai întâi, prin victoria entuziasmantă din turul III, cu Elena Rybakina (Kazahstan, 24 de ani, 4 WTA). A fost cel mai mare rezultat din cariera Soranei de până acum, iar Adevărul a arătat aici, cu argumente, dimensiunea succesului de sâmbătă dimineață. La o zi după această victorie istorică pentru „Sori“, ea a mai produs un rezultat fantastic. Care risipește orice dubiu: în acest sezon cel puțin, America o vrăjește pe Sorana!

Duminică seară, în optimile US Open, fază atinsă în premieră de Cîrstea, aceasta a întâlnit-o pe Belinda Bencic (Elveția, 26 de ani, 13 WTA). Meciul a fost, practic, o reeditare a duelului de anul trecut, tot la US Open, însă în turul II. Atunci, românca ocupa locul 37 în lume, iar Belinda era tot pe 13. La capătul unei confruntări strânse, câștig de cauză a avut sportiva din Elveția: 3-6, 7-5, 6-2. De această dată însă, în optimi, meciul a avut o cu totul altă desfășurare!

Belinda Bencic, învinsă categoric

Cîrstea a pornit ca din tun: 5-0!

În primul set, jucătoarea născută la Târgoviște a pornit ca din tun! După primele cinci game-uri, tabela de pe „Louis Armstrong Stadium“ arăta bine de tot pentru noi: 5-0 Cîrstea! Probabil, relaxată un pic de acest start lansat, Cîrstea i-a permis adversarei să se apropie la 5-3. În game-ul următor însă, românca i-a tăiat elanul Belindei. Și și-a luat setul, după 39 de minute: 6-3.

Actul secund a început la fel de bine pentru jucătoarea din România, deși Bencic, campioană olimpică la Tokyo în 2021, a oferit o replică dârză. După un break la zero realizat de Sorana, game-ul următor a fost pe muchie de cuțit! Cu două mingi de re-break apărate de Cîrstea. Care s-a distanțat la 2-0. De aici încolo, Cîrstea a fost mereu în controlul setului, cu un pas înaintea adversarei. Și, firește, și-a adjudecat victoria, după o oră și 25 de minute, scor 6-3, 6-3.

Doar pentru a doua oară în sferturile unui Grand Slam

De 17 ani în circuitul WTA, Cîrstea e doar pentru a doua oară în sferturile unui Grand Slam! Iar asta la 14 ani distanță după precedenta performanță de acest nivel, în 2009, la French Open. La vremea respectivă, „Sori“ avea doar 19 ani. Acum, la 33 de ani, sub îndrumarea antrenorului Thomas Johansson, ea trăiește o a doua tinerețe din punct de vedere sportiv.

Karolina Muchova

Urmează Karolina Muchova

În sferturile US Open, jucătoarea din România o va întâlni pe Karolina Muchova (Cehia, 27 de ani, 10 WTA). Vorbim despre finalista de acest an, la French Open. În CV-ul ei se mai regăsește și o semifinală la Australian Open, în 2021, plus trei prezențe în sferturi, la Wimbledon (2019, 2021) și la US Open (2023). La meciurile directe, Muchova are 3-1 cu Cîrstea. De această dată, partida de la Flushing Meadows se va disputa marți (Eurosport).

„Sori“, cele mai bune rezultate la turneele majore

*Australian Open – Optimi (2017, 2022)

*French Open – Sferturi (2009)

*Wimbledon – Turul III (2009, 2012, 2017, 2021, 2023)

*US Open – Sferturi (2023)

România la US Open, proba de simplu

Turul I

Cîrstea (30 WTA) – Day (93 WTA) 6-2, 6-3

Begu (43 WTA) – Korpatsch (75 WTA) 3-6, 2-6

Țig (700 WTA) – Marino (104 WTA) 7-6, 7-6

Ruse (167 WTA) – Pliskova (25 WTA) 1-6, 4-6

Bogdan (60 WTA) – Kenin (101 WTA) 6-7, 4-6

Turul II

Cîrstea (30 WTA) – Kalinskaya (89 WTA) 6-3, 6-4

Țig (700 WTA) – Pegula (3 WTA) 3-6, 1-6

Turul III

Cîrstea (30 WTA) – Rybakina (4 WTA) 6-3, 6-7, 6-4

Optimi

Cîrstea (30 WTA) – Bencic (12 WTA) 6-3, 6-3

Sferturi

Cîrstea (30 WTA) - Muchova (10 WTA)

Mai multe pentru tine:
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte