Bănel Nicoliţă pleacă de la Nantes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicoliţă, în stânga, în momentul prezentării la Nantes

Fostul mijlocaş al Stelei, Bănel Nicoliţă, se va despărţi în această vară de FC Nantes, gruparea pentru care a evoluat din septembrie 2013.

Potrivit presei franceze, Nicoliţă, care era doar împrumutat la Nantes, de la Saint-Etienne, şi care din vară e liber de contract, nu s-a înţeles cu echipa pentru care a evoluat în ultimele luni. 

„Mijlocaşul român dorea să rămână la Nantes, unde începuse să lege meciurile după un debut foarte discret. Şi clubul dorea să-l păstreze pe jucătorul care a evoluat de 19 ori în Ligue 1 în acest sezon, dar negocierile au eşuat şi plecarea sa este certă“, a scris L'Equipe. 

Pentru Nantes, Nicoliţă (29 de ani) a jucat 16 meciuri în acest sezon şi a marcat un gol. 

În februarie, mijlocaşul român declara că nu-şi mai doreşte să mai evolueze nici pentru Nantes, nici la Saint-Etienne, pe motiv că nu i s-au acordat destule şanse. 

„Eu sunt obişnuit sa joc, însa în viaţă sunt şi momente mai puţin plăcute când, făra voia ta, trebuie să faci tuşa. O să văd unde plec, în Anglia, sau poate rămân în Franţa“, spunea Nicoliţă, pentru ring. 

Mijlocaşul român a primit şi o veste bună în ultimele zile, fiind convocat de selecţionerul Victor Piţurcă pentru cele două amicale din Elveţia, cu Albania, pe 31 mai, la ora 20.00 (ora României), şi cu Algeria, pe 4 iunie, la ora 21.30. 

Nicoliţă evoluează în Franţa din 2011, când a fost transferat de către Saint-Etienne, de la Steaua, pentru 700.000 de euro. 

Citeşte şi

Bănel Nicoliţă, prezentat la Nantes

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul