Whitney Houston, găsită moartă în cadă asemenea lui Jim Morrison

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Whitney Houston a fost găsită moartă, ieri, într-o cameră de hotel din Beverly Hills. În cameră nu au fost găsite medicamente ilegale, însă au fost găsite unele eliberate pe bază de reţetă. Este posibil ca vedeta să se fi înecat în cadă, potrivit tmz.com.

Trupul cântăreţei a fost dus la morgă pentru autopsie. Deocamdată nu există dovezi că Whitney Houston ar fi consumat alcool sau substanţe interzise înainte să moară, însă se ştiu problemele pe care aceasta le-a avut de-a lungul timpului cu dependenţa de droguri.

Whitney Houston a luat parte, joi, la o petrecere organizată înaintea galei Premiilor Grammy. Potrivit tmz.com, cântăreaţa a fost văzută în compania prietenilor săi destul de gălăgioşi. În grup se consuma alcool, petrecăreţii fiind foarte zgomotoşi şi atrăgând atenţia celor din jur. Tot în seara de joi, Whitney Houston a urcat ultima oară pe scenă, alături de Kelly Price, în onoarea căreia fusese organizată petrecerea.

Consumul excesiv de droguri, alcool şi de medicamente a curmat de-a lungul timpului vieţile a mai multor celebrităţi.

Coincidenţă, ca şi Whitney Houston, Jim Morrison, fostul solist al trupei The Doors, a fost găsit mort în cadă, într-un apartament pe care cântăreţul şi iubita sa, Pamela Courson, îl închiriaseră în Paris. Jim Morrison a decedat la numai 27 de ani, pe 3 iulie 1971. Nu s-a realizat o autopsie, astfel că s-au făcut diverse speculaţii privind cauza morţii sale. Cântăreţul avea probleme cu drogurile, fiind consumator de heroină.

Sex-simbolul anilor '60, actriţa Marilyn Monroe a decedat la numai 36 de ani, fiind găsită moartă în casa ei din Brentwood, Los Angeles. Potrivit testelor toxicologice, în sânge s-a găsit o concentraţie foarte mare de barbiturice.

În 1969, actriţa americană Judy Garland, cunoscută din filmul „Vrăjitorul din Oz" şi mama celebrei Liza Minnelli, a decedat în urma unei supradoze accidentale de medicamente. De-a lungul vieţii, actriţa luptase cu dependenţa de droguri şi de alcool.

În 1970, legendarul chitarist Jimi Hendrix a decedat asfixiat cu propria vomă după ce a combinat somnifere cu vin, iar cântăreaţa Janis Joplin a murit, se crede, în urma unei supradoze de heroină.

Consumul masiv de medicamente şi droguri a contribuit la moartea „Regelui Rock'n'roll-ului", Elvis Presley. Acesta a decedat pe 16 august 1977 în urma unui infarct miocardic.

Moartea cântăreţului Bon Scott, solistul trupei AC/DC, a născut controverse în 1980. Pe 19 februarie, acesta leşină în maşina unui amic, Alistair Kinnear, după o noapte de băutură. Neputând să-l trezească, Alistair îl lasă pe Bon Scott să doarmă în maşină. Este găsit a doua zi fără suflare. Raportul oficial al medicilor indică faptul că solistul a murit după ce s-a înecat cu propria vomă, fiind în comă alcoolică.

Kurt Cobain, solistul trupei Nirvana, s-a luptat cu dependenţa de heroină, depresii şi cu probleme în viaţa personală. Acesta a murit prin împuşcare în 1994, stabilindu-se oficial că s-a sinucis.

Actorul australian Heath Ledger a murit, la vârsta de 28 de ani, în urma unei supradoze de medicamente, în 2008.

Pe 23 iulie 2011, cântăreaţa britanică Amy Winehouse a murit la vârsta de 27 de ani, din cauza complicaţiilor provocate de o dependenţă de alcool. Artista avea probleme şi cu drogurile.

Citeşte şi:
FOTO VIDEO Whitney Houston a murit! Vedeta s-ar fi înecat în cadă. Iată primele imagini cu trupul ei transportat de medicii legişti

BIOGRAFIE Whitney Houston, cea mai premiată femeie din toate timpurile

Vedetele despre moartea lui Whitney Houston: "O zi tristă pentru fanii muzicii". "Whitney Houston, o adevărată regină"

VIDEO Ce a cântat Whitney Houston cu două zile înainte să moară

VIDEO Ultimul spectacol: Ce a cântat vedeta cu două zile înainte să moară

VIDEO Top 10 melodii memorabile ale lui Whitney Houston

Viaţa lui Whitney Houston în imagini

VIDEO „I Will Always Love You", povestea unui hit. Vezi cine a interpretat versiunea originală a melodiei

FOTO Whitney Houston se droga chiar şi atunci când citea Biblia: "Ştiam că Dumnezeu e acolo cu mine"

FOTO Mariajul lui Whitney Houston cu Bobby Brown: un coşmar

Whitney Houston: atât de drogată încât îşi făcea nevoile în pamperşi

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi