Tripleţii Nicoletei Luciu, cetăţenii K: Kim, Karoly şi Kevin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicoleta Luciu, într-una dintre pozele de dinainte de naştere

Omul de afaceri Zsolt Csergo a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică până la trei dimineaţa într-un club din Capitală, fericit că este tăticul a trei tripleţi sănătoşi, pe care partenera sa, Nicoleta Luciu, i-a adus pe lume sâmbătă după-amiază, la spitalul Polizu din Bucureşti.

Fetiţa Kim şi băieţii Karoly şi Kevin au venit pe lume prin cezariană, exact în această ordine. Deşi vedeta postului Acasă voia să-şi programeze operaţia de cezariană zilele acestea, micuţii s-au grăbit să vină pe lume, astfel că Nicoleta Luciu a ajuns la spital sâmbătă, după ce i s-a rupt apa.

Tatăl, de la spital la bal

Iuliana Luciu, sora Nicoletei, s-a aflat în sala de naşteri. „Azi (sâmbătă - n.r.), la ora 17.30, am trăit cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea, chiar în sala de naşteri, când s-au născut cei trei copii ai Nicoletei, respectiv nepoţeii mei iubiţi! Kim a avut 2,25 kilograme, Karoly - 2,2 kilograme, iar Kevin - 2,1 kilograme. Să ne trăiască, să fie sănătoşi şi norocoşi! Sunt foarte fericită!", a scris Iuliana pe Facebook. Nicoleta şi-a dorit ca numele copiilor săi să înceapă cu litera K.

Proaspătul tătic de tripleţi, omul de afaceri Zsolt Csergo, a trăit emoţii mari chiar lângă sala de naşteri. „Îi mulţumesc Nicoletei că a ajuns până în luna a noua şi a adus pe lume trei copii frumoşi şi sănătoşi, sunt mândru de ea şi sunt foarte emoţionat şi fericit de fiecare dată când mă uit la micuţii noştri", a declarat Zsolt. După ce s-a asigurat că partenera sa şi bebeluşii sunt bine, acesta a sărbătorit naşterea tripleţilor într-un club din Capitală, alături de mai mulţi prieteni, potrivit „Click!".Copiii vor mai rămâne o perioadă în spital, pentru a câştiga în greutate, iar Nicoleta Luciu care a ieşit deja de la Terapie intensivă, va fi alături de micuţii ei.

Pentru că primele luni alături de cei trei bebeluşi vor fi foarte solicitante, vedeta Acasă TV vrea să angajeze două bone, dar se bazează şi pe ajutorul mamei sale, şi pe cel al viitoarei soacre. „Mă vor ajuta mama mea şi mama lui Zsolt. Voi apela şi la serviciile a două bone. O să fie mai greu să le facem un program la fel, în care să mănânce şi să doarmă în acelaşi interval de timp. Îmi doresc să am lapte din belşug, să-i hrănesc, să ia bine în greutate în primele luni", declara Nicoleta Luciu înainte de naştere. Ea s-a pregătit din timp pentru venirea pe lume a copiilor: a comandat pătuţuri, saltele şi are un cărucior special, cu trei locuri. Una dintre bone se va ocupa de copii ziua, iar alta în timpul nopţii, însă Nicoleta va superviza totul.

Va renunţa la cure de slăbire

Deşi a câştigat peste 30 de kilograme în timpul sarcinii, ajungând să cântărească 90 de kilograme, Nicoleta Luciu pune acum pe primul plan sănătatea micuţilor şi nu aspectul său fizic. „O să las la o parte orice cură de slăbire. Prefer să rămân la 90 de kilograme încă jumătate de an, dar să am lapte pentru ei.

Oricum, pentru că ei sunt foarte mici, vor începe cu biberonul, deoarece obosesc foarte repede şi nu vor putea să sugă toată cantitatea de lapte de care au nevoie. Când vor mai creşte, îi voi alăpta pe rând", a declarat vedeta cu ceva timp în urmă, pentru postul Acasă TV.  Nicoleta şi Zsolt mai au un băieţel, Zsolt jr, în vârstă de 3 ani. Primele imagini cu bebeluşii şi primele declaraţii ale Nicoletei vor fi transmise astăzi, de la 17.45, în emisiunea „Happy Hour", de la Pro TV. 

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”