Loredana Groza dezvăluie de ce a îngenuncheat în fața lui Horia Moculescu. „Mi-am zis: nu trebuie să plâng!” VIDEO

0
Publicat:

Loredana Groza explică, în noul numărul al Revistei VIVA! (Octombrie), de ce a îngenuncheat în fața lui Horia Moculescu la Festivalul Mamaia – 60 și vorbește despre respectul pe care i-l poartă compozitorului, dar și despre amintirile care o leagă de festival.

Loredana Groza mărturisește că a fost extrem de încântată când a aflat că va urca pe scenă alături de Horia Moculescu, la ediția aniversară Mamaia, festivalul care a propulsat-o în muzica românească. 

Artista mărturisește că s-a pregătit emoțional pentru recentul moment.

 „Mi-am zis că trebuie să lucrez la asta, nu trebuie să plâng, trebuie să cânt cu Horia, nu să plâng lângă Horia”, a povestit vedeta pentru VIVA!.

„Pur şi simplu aşa am simţit”

Cu greu s-a abținut însă să nu plângă, iar la finalul spectacolului a urmat gestul care a impresionat publicul.

„La final, am căzut în genunchi la picioarele lui. Pur şi simplu aşa am simţit. În faţa unui guru al muzicii trebuie doar să îngenunchezi, nimic altceva. Mi s-a părut oricum prea puţin gestul meu. Dar a fost felul meu de a îmi arăta recunoștința, admirația și respectul pe care le am faţă de acest titan al muzicii româneşti!”, explică Loredana.

Loredana, în genunchi, în fața lui Horia Moculescu. Captură video YouTube

Amintim că ultima seară a ediției aniversare a Festivalului Mamaia a reunit pe scenă unii dintre cei mai mari artiști ai muzicii ușoare românești. În prima parte a serii, Horia Moculescu a fost premiat pentru contribuția sa în cadrul festivalului Mamaia, de-a lungul anilor, iar Corina Chiriac și Micky de la Capital au cântat șlagărele scrise de celebrul compozitor: „Inima ta“, „Salcia“, „Păi de ce“.

Seara s-a încheiat cu un recital susținut de Loredana, artistă ale cărei începuturi în muzică sunt strâns legate de celebrul festival.  La 16 ani, în 1986, ea a participat pentru prima oară la Mamaia (27 - 31 august), unde a câștigat Marele Premiu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”