„I Will Always Love You“, gravat pe piatra funerară a cântăreţei Whitney Houston

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre cele mai cunoscute versuri din repertoriul artistei a fost gravat pe piatra funerară de pe mormântul său. FOTO Reuters

Piatra de pe mormântul cântăreţei Whitney Houston a fost gravată cu versul "I Will Always Love You", un vers care a dat titlul unuia dintre cele mai cunoscute cântece din repertoriul artistei americane.

Piatra funerară a fost amplasată săptămâna trecută pe mormântul cântăreţei Whitney Houston, după ce acesta rămăsese nemarcat timp de mai bine de un an, după decesul ei, în februarie 2012, potrivit contactmusic.com.

Versul "I Will Always Love You" a fost inscripţionat pe piatra funerară, sculptată în formă de lacrimă. Monumentul are gravat pe el şi un desen în forma unei inimi. Whitney Houston a fost înmormântată în Cimitirul Fairview din Westfield, New Jersey, alături de tatăl ei. Pe lângă celebrul vers, pe piatra funerară a fost gravată şi menţiunea "The Voice" ("Vocea").

Piesa "I Will Always Love You" a fost compusă şi interpretată pentru prima dată de cântăreaţa de muzică country Dolly Parton, însă a devenit o veritabilă "marcă personală" a cântăreţei Whitney Houston, după ce aceasta a înregistrat o versiune proprie pe coloana sonoră a filmului "The Bodyguard" (1992), în care artista de culoare a interpretat rolul feminin principal şi a jucat alături de Kevin Costner.

Versiunea interpretată de Whitney Houston i-a adus cântăreţei americane două premii Grammy şi s-a vândut în peste 12 milioane de copii pe plan mondial.

 Balada a fost cântată de mai multe cântăreţe celebre după decesul lui Whitney Houston, în memoria acesteia. Jennifer Hudson a oferit publicului o versiune emoţionantă a acestui cântec în seara de după moartea celebrei cântăreţe, la gala de decernare a premiilor Grammy 2012, iar Beyonce a introdus piesa în playlistul ei din concertele incluse în turneul mondial "The Mrs. Carter Show World Tour".

Whitney Houston, celebră atât pentru cântecele ei de dragoste, cât şi pentru scandalurile generate de dependenţa ei de droguri, a fost găsită decedată anul trecut în cada unei camere de hotel din Beverly Hills, la vârsta de 48 de ani. Autorităţile au considerat că moartea ei a fost accidentală, fiind cauzată de consumul de cocaină şi de o maladie cardiacă.

Whitney Houston, născută pe 9 august 1963, a dominat scena muzicală pop şi soul a anilor '80 şi '90, vânzând aproximativ 170 de milioane de discuri şi fiind supranumită "Vocea". Ea s-a lansat şi în cinema, jucând alături de Kevin Costner în filmul "Bodyguard" (1992), pentru care a înregistrat o nouă versiune a piesei "I Will Always Love You" (Dolly Parton, 1974), care a devenit extrem de populară. Houston este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu discuri de platină, depăşind la acest capitol chiar şi trupa Beatles. Lista ei de premii include, printre altele, 6 Grammy, 2 Emmy, 30 Billboard Music Awards şi 22 American Music Awards.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO