FOTO Ducele şi ducesa de Cambridge l-au prezentat public pe cel mai mic membru al familiei regale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ducele şi ducesa de Cambridge l-au prezentat lumii pe fiul lor nou-născut, pe treptele spitalului Lindo Wing, scrie BBC.

GALERIE FOTO

Cuplul a salutat mulţimea şi pe reprezentanţii presei şi s-a lăsat fotografiat pe scările spitalului în timp ce mulţimea şi-a  manifestat bucuria. 

Palatul Kensington a anunţat că Ducele şi Ducesa vor părăsi spitalul în această seară. 

Mai devreme, prinţul George şi prinţesa Charlotte i-au făcut o vizită fratelui lor. Potrivit Palatului Kensington, ei au transmis mulţumirile lor echipei medicale pentru îngrijirile pe care le-au primit. "Ei vor de asemenea să mulţumească tuturor pentru urările căduroase".  

"Ducesa de Cambridge a născut în siguranţă un băiat, la ora locală 11.01. Copilul are 3,800 de kilograme. Ducele de Cambridge a fost prezent la naştere. Alteţa sa şi copilul se simt bine", a anunţat luni Palatul Kensington pe Twitter.

Nou-născutul este al cincilea în ordinea succesiunii la tron, după bunicul lui (prinţul Charles), tatăl lui (prinţul William), şi după fraţii lui mai mari (prinţul George şi prinţesa Charlotte).

Numele prinţului va fi anunţat în curând. 

Mai multe pentru tine:
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
O româncă din străinătate își uimește urmăritorii cu ce recuperează de la tomberon. „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Zodiile care după Paște vor scăpa de toate problemele și vor avea o perioadă de vis. Fericirea o să-și facă simțită prezența și în viața lor
Filmul plecării din Gorj în Germania a copilului care ar fi fost vândut. Avocatul neamțului susține că totul este legal
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Ciolacu îl face ipocrit pe Mircea Geoană: „E ceva de noaptea minții”
Joe Biden, mult mai încrezător că îl poate învinge pe Trump. Pe ce se bazează președintele american
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Recomandări ANPC de 1 Mai: Refuzaţi produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea
Se reaprinde scandalul dintre Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan. Dosar penal pentru violențe în familie: „Eu sunt victima!”