Filosoful Mihai Şora s-a căsătorit la 98 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Şora şi-a oficializat relaţia cu poeta şi eseista Luiza Palanciuc FOTO Mediafax

Filosoful Mihai Şora s-a căsătorit la vârsta de 98 de ani, cu Luiza Palanciuc (42 de ani), scrie ziuaveche.ro. Evenimentul, care a fost ţinut secret, a avut loc luni dimineaţă, iar Andrei Pleşu a fost unul dintre martori.

Mihai Şora s-a născut pe 7 noiembrie 1916, la Ianova, în judeţul Timiş. Este un filosof şi eseist român, iar din 24 octombrie 2012 este membru de onoare al Academiei Române, potrivit ziuaveche.ro.

A studiat filosofia la Universitatea din Bucureşti (1934 - 1938), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu. A studiat şi la Paris, ca bursier al Guvernului Franţei, 

A fost cercetător stagiar la Centre National de la Recherche Scientifique, Paris, între 1945 şi 1948, şi a revenit în ţară în toamna anului 1948. A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe (1948 - 1951), apoi ca şef de secţie la Editura pentru limbi străine (între 1951 şi 1954) şi redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (1954 - 1969), unde are meritul de a fi fondatorul noii serii BPT (Biblioteca Pentru Toţi).

Luiza Palanciuc, soţia sa, este poetă, eseistă şi traducătoare. Mihai Şora a mai fost căsătorit, timp de 72 de ani, cu scriitoarea Mariana Şora. Aceasta a murit în 2011, la vârsta de 94 de ani. Din prima căsnicie, filosoful Mihai Şora are trei copii: Sanda, Andrei şi Tom. 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră