Dosare FBI despre Whitney Houston, făcute publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Whitney Houston a primit mai multe scrisori de la fani obsedaţi FOTO Reuters

Scrisorile primite de la un fan obsedat şi o presupusă tentativă de şantajare a cântăreţei Whitney Houston, pe care FBI le-a investigat în urmă cu mai mulţi ani, se numără printre dosarele despre artistă deţinute de agenţia americană, pe care instituţia le-a făcut publice luni.

Dosarul conţine 128 de pagini, a fost postat pe site-ul FBI şi prezintă scrisorile unui fan care dorea să capteze atenţia cântăreţei Whitney Houston, dar acele documente nu divulgă nimic despre viaţa personală a artistei.

Whitney Houston, celebră atât pentru cântecele ei de dragoste, cât şi pentru scandalurile legate de dependenţa ei de droguri, a fost găsită moartă anul trecut, într-un hotel din Beverly Hills, la vârsta de 48 de ani. Autorităţile au considerat că moartea ei a fost accidentală, fiind cauzată de consumul de cocaină şi de o maladie cardiacă.

Dosarele publicate de FBI conţin documente întocmite de autorităţile americane între anii 1988 şi 1999, care marchează perioada de glorie a artistei americane. Numele unor persoane şi alte câteva detalii personale au fost îndepărtate din documente.

Printre documentele FBI făcute publice se află scrisorile de dragoste trimise de un bărbat din statul Vermont, în care acesta îi mărturisea cântăreţei că ar „putea lovi pe cineva cu o idee nebunească“.

Potrivit documentelor, FBI l-a interogat pe acel bărbat, însă agenţia americană a ajuns la concluzia că nicio lege nu a fost încălcată, întrucât bărbatul în cauză ar fi spus doar că reputaţia artistei urma să aibă de suferit dacă el îşi va declara, în public, sentimentele pe care le avea pentru cântăreaţă.

O presupusă tentativă de şantaj, cu suma de 250.000 de dolari, a fost adusă în atenţia FBI la scurt timp după căsătoria cântăreţei cu rapperul Bobby Brown, în 1992. În acel document, cântăreaţa era ameninţată cu divulgarea unor informaţii personale dacă nu va plăti suma solicitată.

Whitney Houston le-a declarat detectivilor de la FBI că persoana care a ameninţat-o a făcut parte din cercul ei de prieteni. În 1999, cântăreaţa a primit o serie de scrisori şi casete înregistrate, trimise din Olanda, în care se pare că artista făcea obiectul unor noi ameninţări.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online