Cristina Joia, prima apariţie după ce a fost agresată. „Am fost absolut şocată de numărul lor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu o lună, designerul emisiunii "Visuri la cheie", Cristina Joia trecea prin momente cumplite. O simplă atenţionare făcută unei femei care îşi parcase maşina într-un loc nepotrivit avea să o trimită pe patul de spital şi pe masa de operaţie. Joi, 10 decembrie, Cristina a fost invitată în platoul emisiunii "Vorbeşte lumea" şi a rememorat clipele dificile pe care le-a depăşit cu bine datorită susţinerii celor dragi.

Timpul a trecut, rănile fizice s-au vindecat, iar Cristina a fost invitată la Vorbeşte lumea, acolo unde a relatat, cu sinceritate, despre clipele dificile prin care a trecut ca urmare a atacului din magazin. Designerul le-a mulţumit tuturor pentru mesajele de încurajare şi a subliniat că acestea au ajutat-o să se refacă mai repede din punct de vedere emoţional, scrie Click.ro.

„Sunt cât se poate de bine în situaţia dată şi profit de ocazia asta să mulţumesc tuturor oamenilor care mi-au trimis mesaje de încurajare. Am fost absolut şocată de numărul lor. Abia când am ieşit din spital am realizat cât de mulţi oameni au ţinut să rupă 2-3 minute din timpul lor ca să-mi trimită un mesaj”, a spus Cristina Joia. 

Citeşte pe Click.ro ce a păţit agresoarea Cristinei Joia şi unde se află acum.