Ce pensie alimentară va primi Kim Kardashian de la Kanye West pentru cei 4 copii

0
0
Publicat:

Kim Kardashian și celebrul rapper Kanye West au ajuns la un acord de divorț care include custodia comună a celor patru copii ai lor și împărțirea bunurilor lor imobiliare, potrivit relatărilor din presă citate de Reuters.

FOTO: Instagram

Deși vor avea custodia comună a copiilor lor, în vârstă de 3, 4, 6 și 9 ani, Kardashian va primi 200.000 de dolari pe lună drept pensie alimentară, întrucât aceștia își vor petrece majoritatea timpului cu ea, a relatat New York Post.

Părinții trebuie să cadă de acord asupra școlii pe care o vor frecventa copiii și asupra altor decizii care implică terapie, consiliere sau activități religioase, a precizat Post, citând documentul judiciar.

Copiii nu vor avea voie să se mute la mai mult de 100 de kilometri de casa lui Kim Kardashian din Hidden Hills, în apropiere de Los Angeles, înainte de a termina liceul sau de a împlini 19 ani. Fiecare părinte va avea acces la copii la zilele lor de naștere și la alte ocazii speciale.

Kanye a fost de acord să transfere o proprietate din Hidden Hills lui Kim, care va păstra, de asemenea, proprietăți în Malibu și Riverside, California, și Harrison, Idaho.

Niciuna dintre părți nu va plăti celeilalte cheltuieli suplimentare de întreținere și fiecare își va plăti propriile datorii, a informat Sky News. Cei doi vor împărți costurile pentru securitatea copiilor lor, ca și cheltuielile cu școala și universitatea, a a mai relatat postul de televiziune.

Celebrul cuplu s-a căsătorit în 2014, iar Kim Kardashian a depus cererea de divorț anul trecut, invocând diferențe ireconciliabile.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea