Cântăreţul Billy Joel va deveni din nou tată, la 65 de ani. Iubita lui de 33 de ani aşteaptă o fetiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul american Billy Joel, în vârsta de 65 de ani, şi mult mai tânăra lui iubită, Alexis Roderick, în vârstă de 33 de ani, aşteaptă primul lor copil după cinci ani de relaţie, după cum au confirmat reprezentanţii celor doi pentru tabloidul britanic „Daily Mail“.

Agentul de presă al artistului a mai precizat că bebeluşul se va naşte în vara acestui an şi va fi o fetiţă, iar surse apropiate cuplului au dezvăluit că cei doi şi-ar dori să o numească Madison.

Billy Joel a cunoscut-o pe Alexis Roderick, fost manager la firma de contabilitate Morgan Stanley, la o petrecere în anul 2009, la scurt timp după ce divorţase de cea de-a treia soţie, Katie Lee. Chiar dacă nu şi-au anunţat oficial logodna, „The National Enquirer“ scria anul trecut că artistul i-a dăruit iubitei sale un inel cu dimante.

Billy Joel a fost căsătorit de trei ori – cu cântăreaţa Elizabeth Weber Small, în perioada 1973 – 1982, cu modelul şi actriţa Christie Brinkley, în perioada 1985 – 1994, şi cu scriitoarea şi prezentatoarea TV Katie Lee, în perioada 2004 – 2010. Artistul american are o fiică, Alexa Ray, în vârstă de 29 de ani, cu cea de-a doua soţie.

Anul trecut, Joel a vorbit despre experienţele cu droguri, recunoscând că a încercat heroina, însă s-a simţit atât de rău încât i-a fost teamă să mai consume. Cântăreţul a mai subliniat şi faptul că decizia de a nu mai lansa nicio piesă i-a uimit pe colegii lui de breaslă: „Tuturor le este greu să înţeleagă acest lucru: «De ce nu mai scrii piese noi?». Elton John mi-a spus: «De ce nu mai lansezi un album?», iar eu i-am răspuns: «De ce nu faci mai puţine albume?»“, a povestit Billy Joel în cadrul unui interviu acordat anul trecut lui Howard Stern.

Billy Joel, autorul unor piese de mare succes, precum „Piano Man“ şi „New York State of Mind“, este unul dintre artiştii cu cele mai mari vânzări de discuri din istorie, întrucât albumele sale s-au vândut în peste 150 de milioane de copii pe plan mondial.

Cu o carieră care se întinde pe parcursul a 50 de ani, Billy Joel este un artist pop extrem de îndrăgit şi a avut 33 de piese care au intrat în Top 40 din Statele Unite ale Americii. Printre numeroasele sale albume şi cântece premiate cu Grammy se numără şi materialul discografic „Just the Way You Are“ din 1978. Artistul american a fost recompensat cu un Grammy Legend Award în 1990 şi a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1999.

În ciuda faptului că nu a mai lansat un album original de la discul „River of Dreams“, din 1993, Billy Joel a rămas la fel de popular ca în anii săi de glorie şi şi-a doborât în 2014 propriul record de show-uri consecutive sold-out susţinute la celebra Madison Square Gardin din New York - 13 seri la rând, scrie Mediafax. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare