Tronsoane de dezbateri şi noi emisiuni în grila de toamnă a TVR 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

TVR 1 a pregătit pentru această toamnă o grilă de programe axată pe informaţie, care să ajute telespectatorii să înţeleagă mai bine lumea în care trăim şi care să le ofere timp de calitate în faţa micului ecran. Pe lângă programele deja consacrate, două noi tronsoane de emisiuni cu tematici variate, din actualitate, se vor regăsi în grila de toamnă a postului public, începând din 12 octombrie.

Un proiect de asemenea în premieră, care descoperă gările de poveste ale României, „Gări de poveste“ - îi va avea ca amfitrioni pe Marina Constantinescu şi Cătălin Ştefănescu.

„Aceste călătorii în lumea gărilor româneşti şi a comunităţilor din jurul lor reprezintă – dincolo de readucerea în actualitate a unor istorii uitate – o explorare a unor părţi din chipul României de ieri şi de azi. Nu e vreo căutare de nod în papură, ci, pur şi simplu, o privire asupra unei stări de fapt“, dezvăluie Cătălin Ştefănescu la debutul noului proiect. De altfel atât el, cât şi Marina Constantinescu vin şi cu sezoane noi ale emisiunilor lor – „Nocturne şi Garantat 100%“.

„Tot ce contează“, în primul tronson

Noutăţile grilei TVR 1 încep să se dezvăluie publicului din 12 octombrie. Primul tronson – de la 10.00 la 11.00 dimineaţa, transmis în direct, va reuni sub genericul „Tot ce contează“, cinci emisiuni astfel: luni – „Ia atitudine!“, în care ONG-urile au cuvântul, marţi – „Cine voi fi“, despre educaţie, şcoală, familie; miercuri – “Vreau să fiu sănătos!“, în care Sonia Argint Ionescu promovează idei pentru o viaţă sănatoasă; joi – Marian Voicu ne ţine la curent cu informaţii despre „Românii de lângă noi“; iar vineri, la „Vino şi vezi!“, aflăm cele mai importante evenimente culturale ale săptămânii.

Dezbateri în „Prim-Plan“, în al doilea tronson

Tot noutate este şi tronsonul de dezbateri „Prim-Plan“, realizat de Direcţia Ştiri şi Emisiuni Sportive. Din 12 octombrie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 19.00, în prim plan vor fi invitaţi care au ceva de spus în domenii precum: social, sport, economie, politică, dar şi cultural. Mircea Radu va discuta, la „Emisiunea de luni“, subiecte din zona socială, pe care le va dezbate cu celebrităţi, dar va asculta, în materiale filmate, şi opinia oamenilor întâlniţi pe stradă. Marţi, Marian Olaianos şi Tudor Furdui pun sportul în prim plan la „Repriza a III-a“, miercuri, Lidia Moise şi Daniel Apostol dezbat subiecte din domeniul economic la „Expres economic“; joi, Ramona Avramescu trece în „Prim-plan“ actualitatea politică, iar vineri, Mirela Nagâţ răsfoieşte actualitatea culturală internă şi externă, la „Cooltura“.

„Geopolitice“ cu Ovidiu Nahoi

Şi jurnalistul Ovidiu Nahoi va avea o emisiune nouă în grila TVR 1. Este vorba despre „Geopolitice“, un program de politică externă, în fiecare sâmbătă, după „Telejurnalul“ de prânz. Duminică după-amiază, alternativ cu emisiunea „Observatori la Parlamentul European“, Angela Avram ne propune să stăm „La taifas cu Europa“.

Emisiunea în care cei mai iubiţi interpreţi de folclor fac duete remarcabile cu vedete de calibru din cele mai diverse domenii revine de vineri, 16 octombrie, cu un sezon în premieră. Iuliana Tudor, gazda şi realizatoarea emisiunii „O dată-n viaţă“, promite surprize şi noutăţi încă de la prima ediţie.

Din această toamnă, propunem o idee nouă, provocând, de această dată, artiştii din zona folclorului românesc. Sper să ne menţinem între preferinţele publicului şi în noua formulă. Ca echipă, trăim cumva sentimentul unui nou început la «O dată-n viaţă» şi nădăjduim să pornim cu dreptul Iuliana Tudor, realizatoare TV

Tot vineri, Marina Constantinescu începe un nou sezon „Nocturne“, emisiune despre valoare, competenţă, succes muncit, nedormit, despre eforturi şi drumuri de viaţă, despre oameni şi poveştile lor mai puţin cunoscute, care nu apar aproape niciodată pe prima pagină în ziare.

De sâmbătă, 17 octombrie, cu ediţii noi vin şi Camelia Csiki şi Bogdan Şerban Iancu – „Ora Regelui“ (ora 15.00), emisiunea de anchete şi reportaje „Dosar România“ (ora 16.00), Cristi Tabără cu „Exclusiv în România“ (ora 18.00), actorii Diana Cavallioti şi Dragoş Huluba cu „Gala umorului“. Duminica, Mircea Dinescu ne răsfaţă cu „Politică şi delicateţuri“ (ora 16.00), iar Cătălin Ştefănescu îşi păstrează bunul obicei de a aduce pe micul ecran invitaţi „Garantat 100%“ interesanţi – serile de duminică (ora 23.00) le sunt rezervate.

Emisiunile consacrate revin la TVR 1

În linia de la ora 18.00, de luni până miercuri, emisiuni deja cunoscute publicului TVR 1 revin cu ediţii în premieră şi vor fi grupate astfel: luni, Monica Ghiurco preia cârma emisiunii „Întrebări şi răspunderi“; marţi - Gabriel Giurgiu moderează talk-show-ul „Europa mea“, pe teme de integrare europeană; miercuri, la „Superconsumatorul“, Ana Hillerin împreună cu invitatul permanent al emisiunii - Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons - vor da sfaturi telespectatorilor despre cum să devină consumatori cu adevărat europeni.

Sorin Burtea dezbate teme de „Interes general“ joia, de la 17.00, iar cu Marina Almăşan „Ne vedem la TVR“ în fiecare vineri, la aceeaşi oră.

Fotbalul de Liga I continuă la TVR 1 şi în această toamnă. Iar filmele vor putea fi urmărite în programul serii, după întâlnirea cu Dragoş Pătraru şi „Starea naţiei“.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG