Trei concurenţi din echipa Faimoşilor au abandonat „Exatlon“. Care sunt motivele: „De când a venit el, emisiunea merge într-o altă direcţie“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei concurenţi importanţi din echipa Faimoşilor au decis să abandoneze „Exatlon“. Dacă doi dintre aceştia au suferit accidentări, cel de-al treilea a părăsit show-ul de la Kanal D în urma conflictelor avute cu antrenorul Giani Kiriţă.

În ediţia de miercuri, 24 octombrie, telespectatorii au fost anunţaţi de prezentatorul emisiunii, Cosmin Cernat (44 de ani) că Damian Ferucio, Roxana Vancea şi Ana Georgescu au decis să părăsească „Exatlon România 2018“, acest lucru reprezentând o premieră în istoria concursului.

Damian Ferucio s-a retras din competiţie în urma unei accidentări la picior: „Călătoria mea în cadrul «Exatlon» a luat sfârşit în urma unui incident nefericit, deşi mai aveam multe de «spus» în această competiţie. A fost o experienţă extraordinară, unde chiar mi-am testat toate limitele“, a scris acesta pe reţelele de socializare.

Ana Georgescu a avut parte şi ea de ghinion pe traseu, trecând printr-o serie de accidentări periculoase şi dureroase, care au lăsat-o în imposibilitatea de a mai concura. Astfel, la sfatul medicului, concurenta  a decis să se retragă, notează click.ro.

„RMN-ul arată ca nu este o alegere înţeleaptă să continui acest joc. Meniscul meu a avut de suferit“, a explicat Ana.

În cazul Roxanei Vancea, lucrurile au stat diferit. Se pare că „faimoasa“ a decis să părăsească concursul în urma tensiunilor şi conflictelor dintrea ea şi Giani Kiriţă, care s-a întors în cel de-al doilea sezon pentru a fi antrenorul echipei Faimoşilor.

Roxana Vancea FOTO Kanal D

„De când a venit el mi se pare că emisiunea merge într-o altă direcţie, o direcţie în care eu nu mă regăsesc deloc“, a spus Roxana înainte de a părăsi competiţia. 

Fotbalistul Giani Kiriţă, unul dintre cei mai controversaţi concurenţi ai primului sezon, a revenit în mijlocul echipei roşii pentru a-i motiva pe Faimoşi şi pentru a înscrie cât mai multe victorii. 

„Este o provocare uriaşă pentru mine pentru că acum mă duc acolo în altă postura, aceea de antrenor. Aş vrea ca Faimoşii să aibă încredere în mine. Nu au de ce să se teamă că ajung printre ei. Dar, cu siguranţă, adversarii ar trebui să se teamă pentru că eu voi veni cu mentalitatea de învingător, pe care vreau să le-o insuflu Faimoşilor. Îmi doresc să descopăr în echipa mea doar caractere frumoase, oameni care joacă pentru echipă, nu pentru ei înşişi. Iar mesajul meu pentru Ionuţ este «să se uite la noi şi să înveţe în continuare de la noi»“, declara Giani Kiriţă. 

Giani Kiriţă FOTO Kanal D

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie