Liviu Vârciu va prezenta „Za Za Sing“, noua emisiune de la Antena 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Vârciu va fi prezentatorul show-ului de karaoke „Za Za Sing“, pe care postul Antena 1 îl va difuza în această primăvară. Emisiunea va fi produsă de Mona Segall, iar concurenţii vor avea de trecut mai multe probe, care le va testa atât vocea, cât şi pasiunea pentru muzică.

„Propunerea de a prezenta «Za Za Sing» a venit din partea unei echipe cu care eu muncesc de foarte mult timp, echipă coordonată de Mona Segall, şi nu pot decât să mă bucur că s-au gândit la mine, înseamnă că mi-am făcut bine treaba până acum. Iar faptul că e un show de karaoke, în care se cântă live, în care distracţia va fi maximă şi în care câştigătorii vor fi şi premiaţi nu poate decât să mă bucure şi mai mult“, a declarat Liviu. 

Prezentatorul „Za Za Sing“ mărturiseşte că deşi nu obişnuieşte să meargă foarte des la karaoke, acest gen de distracţie nu îi este străin: „La un moment dat am avut un club în care vineri seara organizam mereu karaoke şi atunci mai cântam şi eu. Deşi nu merg în astfel de cluburi în mod frecvent, voi recupera acum cu emisiunea asta.“

În noul show de la Antena 1 iubitorii de muzică vor avea şansa să arate cât de bine stăpânesc muzica şi versurile, dar să şi câştige un premiu în bani. La „Za Za Sing“ se cântă toate genurile de muzică, dar versurile sunt cele care contează şi care aleg câştigătorul. Iar la capitolul memorie, prezentatorul Liviu Vârciu spune că stă foarte bine: „Nu mi s-a întâmplat să uit versurile pieselor mele, pe asta nu am păţit-o, am o memorie foarte bună a versurilor, dar şi una vizuală pe măsură. Să ştiţi însă că am o problemă cu numele, nu le reţin nume“, spune amuzat Liviu. Iar asta este exact ceea ce concurenţii la „Za Za Sing“ nu trebuie să facă pentru că în concurs au de arătat ce memorie bună deţin când vine vorba de versuri. 

Iar pentru că în noul show de la Antena 1 se vor cânta melodii de toate genurile, Liviu mărturiseşte că are şi două piese favorite, pe care speră să le audă la emisiune: „Oameni“ a lui Aurelian Andreescu şi „Nu m-am gândit la despărţire“ a lui Dan Spătaru. 

Show-ul „Za Za Sing“ este realizat după formatul internaţional „Singing Bee“ şi îi provoacă pe români să arate nu numai cât de mult iubesc muzica, ci şi cât de bine ştiu versurile. De-a lungul mai multor probe, concurenţii vor cânta şi se vor întrece în versuri, acompaniaţi de orchestra din platou, astfel că la finalul fiecărei ediţii va exista un singur câştigător. Fie că trebuie să indice cuvinte lipsă dintr-un vers, fie că trebuie să ghicească următorul vers dintr-o piesă sau să identifice varianta corectă a unei piese, concurenţii vor avea parte de multe provocări, dar şi de invitaţi surpriză, pentru că în fiecare ediţie vedete vor veni în platoul emisiunii pentru a face echipă cu ei la diverse probe.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”