Începe „Românii au talent“: ce se va întâmpla în prima ediţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andi Moisescu, Andra, Mihai Petre şi Florin Călinescu sunt membrii juriului „Românii au talent“ FOTO Pro TV

Emisiunea „Românii au talent“ revine pe micile ecrane vineri. Al zecelea sezon va avea şi o regulă nouă pentru a marca aniversarea unui deceniu de existenţă cu audienţe remarcabile

Noul sezon al show-ului „Românii au talent“ va avea premiera vineri, 7 februarie, la Pro TV şi va fi difuzat, la fel ca până acum, în fiecare vineri, de la ora 20.30.

În prima ediţie a sezonului 10 „Românii au talent“, Andi Moisescu, Andra, Florin Călinescu şi Mihai Petre vor fi uimiţi de momentele remarcabile care îi vor face să aplaude în picioare. De la concurenţi care vor declara „Am venit să demonstrez că puterea românească de creaţie nu se pierde“ la cei care vor reuşi „un experiment audio – vizual“, după cum va declara Mihai Petre, diversitatea talentelor care vor urca pe scenă va întrece aşteptările juraţilor.

Unul dintre momentele care vor opri timpul în loc va avea parte de o introducere neaşteptată din partea concurenţilor:  „Este considerat unul dintre cele mai periculoase acte artistice. Vom încerca să sfidăm limitele gravitaţiei“. Ce moment vor prezenta aceştia şi ce-l va face pe Andi să declare: „Acum mi-am dat seama cum se zăpăceşte o femeie“. 

Seara va fi completată de momentele surprinzătoare de cântat şi dans. „Dansez, doar nu am venit să spun o rugăciune”“ va declara o profesoară de religie înainte de a urca pe scenă, decisă să-i înveţe pe toţi cei din sală stilul de dans Idilio. Iar un tânăr, întors din Spania, va transmite un puternic mesaj prin versurile sale: „Nimic n-a scos România afară din inima mea“. 

Sezonul aniversar, care se va desfăşura sub sloganul „un 10 perfect“, vine şi cu o noutate: fiecare membru al juriului şi cei doi prezentatori vor avea dreptul de a apăsa de două ori butonul auriupentru momentele care reuşesc să îi impresioneze şi să îi convingă că merită să ajungă direct în semifinale. Astfel, zece concurenţi îşi vor scurta drumul către marea finala şi titlul de „cel mai talentat român“.

   

Prezentatorii, Smiley şi Pavel Bartoş, sunt convinşi că telespectatorii vor avea parte de un spectacol de nota 10: „Este un sezon spectaculos cu numere noi şi foarte neobişnuite. Ne mirăm cum de vin încontinuu atâtea talente. E o necunoscută, dar ne bucurăm. Anul acesta au venit mai multe ca oricând. Nici nu-ţi poţi imagina la ce s-au gândit unii oameni. Chiar şi zece golden buzz-uri au fost prea puţine. Este un sezon spectaculos. Pe lângă numerele noi şi foarte neobişnuite pe care le veţi vedea, o să vedeţi şi nişte numere clasice din toate cele zece sezoane de la «Românii au talent». Veţi vedea nişte legende în viaţă“.

Formula juriului rămâne neschimbată în sezonul zece – Florin Călinescu, Mihai Petre, Andra şi Andri Moisescu (foto). Şi ei au avut doar cuvinte de laudă despre ce urmează să vedem la televizor.

„Şi noi, ca membrii ai juriului, ne dăm toată silinţa să fim de 10. Sunt fericită că oamenii sunt curioşi în continuare, că fiecare sezon are ceva special. Sunt şi concurenţi de un 10 perfect, sincer, sunt foarte buni. Sunt oameni care şi-au făcut curaj abia acum să vină, pentru că sezoanele de până acum le-au dat încredere oamenilor că «Românii au talent» este scena unde orice vis devine realitate, orice este posibil. Sigur, sunt şi mulţi oameni care revin, care vin mult mai bine pregătiţi, dar sunt şi oameni pe care nu i-am mai văzut, oameni care vin cu ceva nou. Chiar dacă e greu de crezut după atâta timp, vom vedea lucruri nemaivăzute. Competiţia este foarte strânsă şi clar vor intra în semifinale doar concurenţii de nota 10“, a declarat Andra.

„Eu nu am aşteptări. Vreau să văd cât mai multă lume care vine la această emisiune să ofere publicului lucruri interesante. Pentru mine, personal, 10 perfect este ceva ce nu am avut niciodată, dar sper din toată inima ca acest sezon să primească nota 10. Orice concurent care vine la această emisiune este un câştigător şi aşteptarea mea este ca publicul să aprecieze toţi concurenţii“, a precizat şi Florin Călinescu.

„10 perfect e ceva foarte rar. Din fericire, noi, românii, ne-am mai întâlnit cu el de-a lungul istoriei, în general în sport. Acum noi sperăm să-l vedem şi în arta spectacolului.  Aştept în continuare să fiu suprins, până acum mi s-a întâmplat mereu. Talentul românilor nu se va termina niciodată. Mă aştept să avem unul dintre cele mai bune sezoane, poate cel mai bun de până acum. În toţi aceşti ani am acumulat foarte multă experinţă. Talentele nu ne aparţin, dar noi vom încerca să le punem cât mai bine în pagină. De la masa juraţilor le vom judeca în primul rând cu inima. Sper ca telespectatorii să se uite cu încredere în fiecare vineri la Pro TV“, transmite şi Andi Moisescu.

Mihai Petre declară: „Sunt bucuros că începem un nou sezon şi garantez pentru un sezon de nota 10, simt energia. Faptul că românii au talent e un lucru dovedit în timp. Toţi concurenţii sunt foarte buni“.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat