Canalul History lansează „Marea istorie“, serialul care analizează legăturile dintre istoria umană şi ştiinţele universului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Canalul History va transmite duminică, 20 aprilie, de la ora 22:00, primele două episoade ale seriei „Marea istorie“, serial cu mare succes internaţional care va fi difuzat în sfârşit şi în România. Producţia dezbate subiecte dintr-o gamă largă de domenii, ştiinţele precum bilogia sau chimia fiind puse în legătură cu istoria şi declaraţiile specialiştilor pentru a da un sens lucrurilor din jur.

„Marea istorie“ explorează câteva dintre momentele decisive ale ultimelor 13,7 miliarde de ani , analizând legăturile dintre istoria umană şi ştiinţa care guvernează universul. Această metodologie revoluţionară de studiu a istoriei cercetează subiecte familiare, dându-le însă o nouă turnură, care îi va face pe telespectatori să regândească tot ce ştiau până acum.

Introducând ştiinţa în studiul poveştii umane, „Marea istorie“ interconectează o mulţime de subiecte şi leagă istoria de zeci de domenii, printre care astronomia, biologia, chimia şi geologia. Serialul include declaraţiile unor academicieni de renume şi experţi în domeniu, ilustrând o imagine cât mai autentică a lumii care ne înconjoară.

Aurul, subiectul celui de-al doilea episod „Marea istorie“ FOTO History

Astfel, primele două episoade vor fi difuzate în această duminică, de la orele 22:00 şi 22:30, în care vor fi prezentate două poveşti. Primul episod se va axa pe sare şi puterea ei. Omenirea nu poate trăi fără aer, hrană sau apă, dar acelaşi lucru este valabil şi pentru sare. Sarea este cheia înţelegerii istoriei planetei nostre şi a cosmosului, iar „Marea istorie“ dezvăluie cum această simplă moleculă stă la baza civilizaţiei omeneşti.

FOTO History

Al doilea episod investighează foamea de aur a omenirii şi descoperă motivul pentru care toată lumea aleargă după acest metal. Mai mult, oferă o explicaţie din punct de vedere microscopic a strălucirii lui.

FOTO History

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere