VIDEO Austria pleacă la Eurovision cu o cântăreaţă americană. Natália Kelly are numai 18 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eurovisionul este o exprienţă multiculturală provocatoare. FOTO Facebook

Reprezentanta Austriei la concursul european va urca pe scena de la Malmo pentru a interpreta „Shine“, o piesă prin care artista de origine americană exprimă dualitatea şi inconstanţa vieţii.

Natália Kelly s-a născut în Statele Unite, în Connecticut, din părinţi cu origini braziliene şi austriece , dar de la şase ani s-a mutat în Austria. 

Mai presus de predilecţia pentru limbi străine (Natália vorbeşte fluent engleza, germana şi portugheza), tânăra ce şi-a serbat recent majoratul este pasionată de muzică, o arie pe care şi-a dezvoltat-o cântând în mai multe formaţii.


„Este o onoare să fac parte din cel mai mare concurs muzical din lume. Eurovision Song Contest reprezintă o şansă enormă pentru a întâlni oameni noi, a câştiga experienţă şi a evolua nu doar ca artistă, ci şi ca persoană. Să cânt în direct în faţa milioanelor de spectatori este cea mai provocatoare experienţă pe care o poate avea cineva“, a recunoscut cântăreaţa.


„«Shine» înseamnă mult pentru mine, este primul cântec pe care îl compun. Sunt foarte mândră. Cred că oamenii se pot regăsi în acest cântec deoarece fiecare are şi momente bune şi momente rele. Trebuie să crezi în tine şi să găseşti curajul să te ridici când cazi“, le-a explicat ea fanilor de pe esctoday.com.

În timp ce unii promit că spectacolul de la Malmo va depăşi aşteptările publicului, Natália este mai modestă. „Îmi place simplitatea, dar poate că vom aduce un plus de strălucire show-ului. Scopul meu este de a avea cel mai bun spectacol din viaţa mea şi să fiu foarte energică“, spune ea. La fel de simplă este şi pregătirea sa înaintea show-ului. „De obicei, nu am un ritual fix. Mă asigur că totul este în ordine, fac vocalize, iar când urc pe scenă, mă concentrez“, explică ea.

Pentru a-şi construi un stil muzical plăcut, de-a lungul timpului, Natália Kelly s-a inspirat de la Celine Dion, Adele, Janis Joplin, Pink, Etta James, Billy Joel, Brian Adams. Privind în istoricul concursului Eurovision, ea are şi câţiva artişti favoriţi: Celine Dion – „Ne partez pas sans moi“ (1988), Aleksander Rybak - „Fairytale“ (2009) şi Loreen - „Euphoria“ (2012). Şi anul acesta, ea are contracandidaţi preferaţi. „Îmi plac piesele din Danemarca, Norvegia, Germania, Irlanda, Rusia şi Slovenia“, apreciază ea.