FOTO REPORTAJ Concert 2Cellos: violoncelele au sunat mai rock ca niciodată

„Mergeţi să-i vedeţi live pentru că sunt de-a dreptul uimitori! Nu-mi amintesc să mai fi văzut ceva atât de interesant de la concertul lui Jimi Hendrix din '60“, declara Elton John despre violonceliştii Luka Šulić şi Stjepan Hauser, cunoscuţi ca 2Cellos. Nimic mai adevărat, iar această afirmaţie, la prima vedere exagerată, a fost verificată şi aprobată de cei aproape 4.000 de spectatori care i-au ascultat luni, la Sala Palatului.

De fiecare dată când mă gândesc la violoncel, îmi vin în minte Suitele pentru violoncel solo ale lui Johann Sebastian Bach. Acest lucru s-a schimbat aseară, când i-am ascultat live pe 2Cellos. Acum îmi răsună în minte piese semnate de AC/DC, Red Hot Chili Peppers şi Nirvana, recreate doar cu ajutorul unor năbădăioase violoncele. 

Violonceliştii de origine croată Luka Šulić (27 de ani) şi Stjepan Hauser (28 de ani) au fost o vreme rivali, dar de trei ani şi-au unit forţele şi au rupt barierele dintre diferitele genuri muzicale. Aş îndrăzni să spun că încă sunt rivali, cel puţin când sunt pe scenă şi mânuiesc instrumentele par să fie, de fapt, într-o competiţie, iar publicul este juriul care are imposibila misiune de a decide cine este mai bun. 

La 20:30, băieţii, extrem de chipeşi de altfel, au urcat pe scenă în aplauzele românilor. Sigur că nu puţini au fost cei ce s-au mirat văzându-i în hainele modeste  - jeanşi şi tricouri negre - o ţinută mai simplă decât a majorităţii spectatorilor. Ei bine, a fost cea mai inspirată alegere, pentru că nu cred să fi fost vreodată atâta transpiraţie, mişcări specifice iubitorilor de rock şi energie la un alt concert de violoncel. 

Pentru cei ce urăsc ghicitorile, cum sunt eu, un concert 2Cellos ar putea deveni de-a dreptul enervant (în sensul bun, oricare ar fi acela), dar nu mai puţin incitant. Pentru că marea provocare a fost, cel puţin pentru „vecinii“ mei, să ghicească melodia interpretată. Ştiţi, cu siguranţă, expresia „liniştea dinaintea furtunii“. Ei bine, aşa a început şi concertul 2Cellos, după câteva melodii lente, ba chiar romantice, rock-ul a pus stăpânire pe Sala Palatului.

După coverurile „cuminţi“ ale pieselor „Benedictus“, a galezului Karl Jenkins, şi „Where The Streets Have No Name“, a trupei irlandeze U2, Luka Šulić s-a adresat spectatorilor: „Salut, Bucureşti. Mulţumesc“, precizând că româna lui se limitează doar la aceste cuvinte, dar continuând să li se adreseze celor prezenţi într-o engleză aproape perfectă: „Suntem foarte fericiţi să fim aici, pentru prima dată în România, vă vine să credeţi?“ Dacă mai era nevoie, violoncelistul ne-a lămurit că „nu este un concert clasic“, prin urmare spectatorii au avut permisiunea de a se dezlănţui, „ţipaţi, dansaţi, cântaţi cu noi“, a îndemnat artistul. 

„Viva La Vida“ (Coldplay), „Shape Of My Heart“ (Sting), „Californication“ (Red Hot Chili Peppers), „With or Without You“ (U2),  „Voodoo People“ (The Prodigy), „Smells Like Teen Spirit“ (Nirvana), (I Can't Get No) Satisfaction“ (The Rolling Stones), „Human Nature“ şi „Smooth Criminal“ (Michael Jackson) au fost doar câteva dintre melodiile legendare care au răsunat de sub arcuşurile pasionalilor muzicieni. Pentru că sunt, într-adevăr, extrem de pasionali. Diferiţi, dar pasionali. Diferiţi, dar perfecţi împreună. Ca Yin şi Yang.

Šulić a părut cel mai măcinat de muzică, trăia intens fiecare mişcare neaşteptată a arcuşului, foarte serios şi cu un zâmbet copilăresc care i-a luminat în permanenţă chipul, în timp ce Hauser a fost măscăriciul, arogant pe alocuri, care a lansat remarci precum „sunt foarte romantic“, „vă dorim vise plăcute, să mă visaţi pe mine“, „puteţi cânta dacă ştiţi versurile, pentru că noi nu le ştim“, „la sfârşit vom da autografe, semnăm orice, această regulă este valabilă doar pentru domnişoare“, „eşti un băiat de treabă, foarte talentat, sunt mândru de tine. Este învăţăcelul meu de aproape trei ani (referindu-se la Šulić – n.red.)“

La un moment dat, Šulić mărturisea că „nici în muzica clasică violoncelul nu este foarte apreciat, deoarece toată atenţia se îndreaptă către pian şi vioară, iar ei încearcă să schimbe acest lucru.“ Ei bine, au reuşit. 

Spre bucuria românilor, 2Cellos au cântat nu una, nu două, ci trei piese semnate de AC/DC. Coverul electrizant al piesei „Thunderstruck“ l-a adus pe scenă pe incredibilul toboşar Dušan Kranjc, iar reinventarea melodiilor „You Shook Me All Night Long“ şi „Back in Black“ au transformat show-ul într-un veritabil concert rock, în care românii şi-au părăsit confortabilele scaune din Sala Palatului pentru...a da din cap. Într-adevăr, aceşti tineri talentaţi au dărmat toate barierele. 

„Fields of Gold“, semnată de Sting, a fost ultima piesă a serii, o seară mult prea scurtă, dar foarte intensă, după care acordurile rock ale celor două violoncele au răsunat vreme îndelungată în urechile şi sufletele tuturor. 

Duoul este unul incredibil de dinamic, iar cei doi „vrăjitori“ ai violoncelelor cu siguranţă te vor face să te simţi foarte prost pentru că nu ai urmat lecţii de violoncel în copilărie şi ai preferat să baţi mingea în spatele blocului sau să construieşti case păpuşilor. 2Cellos este o cutiuţă muzicală care oferă interpretări ce-ţi taie respiraţia şi ar fi perfecte pentru a însoţi cele mai importante momente din viaţa fiecăruia dintre noi. La final, am tras linie, şi am realizat că a fost un concert zgomotos, dar genial, nebun, dar sensibil, tobele au răsunat în inima fiecărui rocker, iar coardele violoncelelor au scos la iveală emoţia rockului pur. 2Cellos really rocked hard!