Câştigătoarea Eurovision 2018 riscă descalificarea după ce a fost acuzată de Universal că a plagiat o piesă celebră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa israeliană Netta Barzilai (25 de ani), care a câştigat Eurovision 2018 cu piesa „Toy“, a fost acuzată de plagiat de Universal Music. Artista ar putea fi descalificată, ceea ce înseamnă că Israel nu ar mai găzdui ediţia viitoare a concursului.

Pe 12 mai, la Lisabona, reprezentanta Israelului, Netta Barzilai, a fost desemnată câştigătoarea Eurovision 2018, după ce piesa ei, „Toy“, a acumulat un total de 529 de puncte.

Două luni mai târziu, producătorii muzicali ai Nettei au primit o scrisoare din partea companiei Universal Music, în care artista este acuzată de plagiat. Mai exact, casa de discuri susţine că un fragment din piesa „Toy“ este copiat din celebrul cântec „Seven Nation Army“ al formaţiei The White Stripes, relatează The Times of Israel. Potrivit informaţiilor din presa internaţională, unul dintre producătorii artistei a purtat discuţii cu Universal pentru a ajunge la un acord pe cale amiabilă.

În cazul descalificării - piesele din concurs trebuie să fie originale -, Israel nu va mai găzdui ediţia din 2019 a Eurovision, potrivit regulamentului de desfăşurare al competiţiei.

Anul acesta a fost pentru a patra oară când Israelul câştigă concursul Eurovision. Cel mai recent a fost în 1998, când Dana International a devenit primul artist transgender care câştigă concursul Eurovision. 

Deocamdată, organizatorul Eurovision, European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa, nu a făcut nicio declaraţie privind acest subiect.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”