Andreea Bălan a lansat o nouă piesă, iar videoclipul conţine imagini exclusive de la nunta cu actorul George Burcea VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Andreea Bălan a lansat videoclipul piesei „Înger păzitor“ care conţine imagini în exclusivitatea de la cununia religioasă cu actorul George Burcea.

„Este una din cele mai frumoase piese pe care le-am cântat vreodată, este piesa sufletului meu, o melodie ce transmite emoţie, trăiri intense şi multă iubire. Spune povestea noastră, dar şi a voastră. Suntem de patru ani împreună şi am creat o familie minunată! George mi-a fost alături atât în momentele bune, cât şi în cele mai puţin bune. Avem doi copii sănătoşi şi minunaţi, iar nunta noastră este o încununare a celor întâmplate“, a transmis Andreea Bălan.

Videoclipul piesei „Înger păzitor“ conţine exclusiv imagini de la nunta cântăreţei Andreea Bălan (35 de ani) cu actorul George Burcea (31 de ani), care a avut loc pe 15 septembrie, zi în care cuplul şi-a botezat şi a doua fetiţă, pe Clara Maria. Cei doi mai au împreună o fiică, Ella, în vârstă de doi ani. 

La petrecerea celor doi au participat în jur de 250 de invitaţi, iar naşi le-au fost actorii Monica Davidescu şi Aurelian Temişan. Cântăreaţa a purtat trei rochii de mireasă. 

Andreea Bălan şi George Burcea FOTO Facebook Andreea Bălan 

Andreea Bălan FOTO Facebook Andreea Bălan 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”