VIDEO. Obsesia lui Alfred Hitchcock. Primele imagini din „The Girl”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un teaser la filmul „The Girl”, care documentează obsesia lui Alfred Hitchcock pentru actriţa Tippi Hedren, ni-l arată pe Toby Jones în rolul celebrului regizor.

„Prima dată când am auzit vocea lui Toby Jones, am îngheţat”, le povestea zilele trecute jurnaliştilor americani Tippi Hedren (82 de ani), actriţa din „Păsările” şi „Marnie” şi ţinta obsesiei deja celebre a lui Alfred Hitchcock. „Mi-a ruinat cariera, dar nu şi viaţa”, mărturisea Hedren, care a supravegheat scenariul şi filmările, pentru ca acestea să se menţină cât mai aproape de realitate. 

Producţia HBO regizată de Julian Jarrold („Becoming Jane”), cu Toby Jones şi Sienna Miller în rolurile centrale, şi-a lansat în weekend primul teaser, de 30 de secunde, cu aproape două luni înainte de a fi difuzat în premieră, pe 20 octombrie. Asemănările sunt izbitoare, mai ales în cazul Siennei Miller. 

Jarrold a colaborat îndeaproape şi cu biograful lui Hitchcock, Donald Spoto, pentru a asigura acurateţea unei poveşti care include avansuri sexuale, hărţuire şi sabotarea carierei actriţei care a refuzat o altfel de relaţie decât cea profesională cu Hitchcock. „Când iubeşti pe cineva, te porţi frumos cu el. Cred că în cazul acesta e vorba de ceva incomprehensibil şi în mod sigur nu sunt în stare să discern ce se petrecea în mintea lui şi de ce”, a explicat Tippi Hedren, mama actriţei Melanie Griffith.

Toby Jones a avut roluri în filme ca „Tinker, Tailor, Soldier, Spy”, „My Week with Marilyn”, „Doctor Who” sau „Orlando” şi l-a jucat pe Truman Capote în „Infamous”. Nu e singurul film despre Alfred Hitchcock la care se lucrează în această perioadă – Anthony Hopkins îl va întruchipa într-un alt film biografic, „Alfred Hitchcock and the Making of Psycho”.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”