Filmările pentru „Războiul Stelelor: Episodul VII“ vor fi reluate la sfârşitul lunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Harrison Ford a fost operat la picior, în luna iunie, după ce şi-a fracturat glezna în timpul filmărilor FOTO Arhiva Adevărul

Filmările pentru „Star Wars: Episode VII/ Războiul Stelelor: Episodul VII“ vor fi reluate spre sfârşitul lunii august. Producţia regizată de J.J. Abrams a fost întreruptă, pentru două săptămâni, după ce actorul Harrison Ford şi-a fracturat glezna pe platourile de filmare.

Deşi producţia celui de-al şaptelea din film din seria „Star Wars/ Războiul Stelelor ar fi trebuit să continue în lipsa interpretului personajului Han Solo, care „a stat pe tuşă“ timp de opt săptămâni, filmările au fost totuşi întrerupte, la începutul lunii august, timp de două săptămâni, până la refacerea completă a lui Harrison Ford.

Într-o formă vizibil îmbunătăţită, actorul, în vârstă de 72 de ani, a fost prezent, luni, la premiera filmului „Eroi de sacrificiu 3/The Expendables 3“. Potrivit „The Hollywood Reporter“, fanii „Star Wars/ Războiul Stelelor“, prezenţi la premiera filmului regizat de Patrick Hughes, speculează că Ford este gata sa se întoarcă „în galaxia foarte, foarte îndepărtată din «Războiul Stelelor»“.

O sursă, citată de aceeaşi publicaţie, a confirmat că Harrison Ford va reveni cât de curând pe platourile de filmare. Deşi nu a putut furniza o dată exactă, cel mai probabil, producţia va fi reluată spre sfârşitul lunii august.

Pe 12 iunie, Harrison Ford şi-a fracturat glezna pe platourile de filmare de la Studiourile Pinewood din Londra şi a fost transpostat la spital, unde a fost operat. Actorul american a fost lovit de una dintre uşile navei spaţiale Milennium Falcon, pe care Han Solo, personajul interpretat de Ford, o pilotează în filmele din saga „Star Wars/ Războiul Stelelor“.

Chiar dacă producţia a fost întreruptă, lansarea filmului nu a fost reprogramată. „Star Wars: Episode VII/ Războiul Stelelor: Episodul VII“ va debuta pe marile ecrane anul viitor, pe 18 decembrie.

Mai multe pentru tine:
Mărturiile voluntarilor chinezi care luptă de partea Ucrainei: Mi-am dorit o viață care să însemne ceva
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Bătălie strânsă la Capitală. Fragmentarea votului dă șanse nesperate unui outsider. Cine ar putea fi de această dată candidatul anti-sistem
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău