Au început înscrierile pentru Astra Film 2024. Când va avea loc festivalul

0
Publicat:

AFF 2024 va avea loc anul acesta în perioada 20-27 octombrie, iar regizorii din toată lumea își pot înscrie documentarele până pe 15 aprilie.

Realizatorii de film de non-ficțiune își vor putea înscrie documentarele în cele patru secțiuni competiționale: Voci emergente ale documentarului, Europa Centrală și de Est, România și DocSchool. Selecția oficială va fi publicată pe site-ul festivalului.

Filmele propuse pentru selecția oficială a ediției AFF2024 trebuie să facă parte din genul documentar. Sunt apreciate în mod deosebit calitățile cinematografice și onestitatea, curajul de a aborda teme dificile, originalitatea și creativitatea. Pe lângă programele competitive, programul oficial Astra Film Festival cuprinde o serie de selecții curatoriale, secțiuni tematice și programe speciale.

Pentru cele patru secțiuni competiționale vor fi acceptate filme realizate după 1 ianuarie 2023, astfel:

  • Voci emergente ale documentarului. Sunt eligibile documentare de lungmetraj, având durata de peste 60 minute, semnate de autori aflați la primul, al doilea sau cel mult al treilea film.
  • Europa centrală & de est. Secțiune deschisă documentarelor de lungmetraj (peste 60 min), care abordează problematici specifice zonei blocului ex-comunist.
  • România. Pentru documentare produse sau co-produse în România și producții sau co-producții internaționale care abordează problematici specifice României, indiferent de durata acestora.
  • DocSchool. Sunt eligibile documentare produse sau co-produse de universități ori institute de film sau în cadrul unor programe post-universitare de specializare în cinema, indiferent de durata acestora.

Mai multe detalii și formular de înscriere, pe site-ul Astra Film: astrafilm.ro/formular

Înființat în 1993, Festivalul Astra Film de la Sibiu, cel mai longeviv festival de film de la noi din țară, a împlinit 31 de ani și a devenit, în timp, una din platformele principale ale documentarului din România și din Europa.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?