Vosganian către Antonescu: Nu ne mai umiliţi să aflăm din presă ce se întâmplă în PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian l-a criticat, miercuri, în Delegaţia Permanentă, pe liderul partidului Crin Antonescu, cerându-i să nu-i mai umilească pe liberali când este vorba de decizii importante.

Potrivit unor surse din partid, Vosganian şi-ar fi exprimat nemulţumirea faţă de modalitatea în care Crin Antonescu a decis să-şi alcătuiască guvernul alternativ, fără a-i consulta pe lideri şi fără a propulsa oameni din interior.

"Domnule, eu te-am sprijinit şi te sprijin şi în continuare, dar nu ne mai umili, să aflăm din presă ce se întâmplă în partid . Nu ne mai umiliţi cu modalitatea asta de a lua decizii", ar fi spus Vosganian, informează Mediafax.

Conform aceloraşi surse, liberalul şi-ar fi exprimat nemulţumirile faţă de cabinetul alternativ alcătuit de Antonescu, criticând faptul că a preferat să aducă oameni din exterior în loc să promoveze resursa umană din PNL.

"Nu mi se pare corect cum pui problema. Cine sunt oamenii ăştia, sunt nereprezentativi pentru partid. Nu mi se pare corect să nu consulţi liderii în această problemă. M-am simţit umilit că am aflat componenţa guvernului din umbră din presă şi că nu am fost consultat", ar mai fi spus Vosganian.

În replică, Antonescu i-ar fi spus lui Vosganian, potrivit surselor liberale: "Am luat decizia singur, am luat-o eu".

Şi alţi lideri liberali, precum Dan Radu Ruşanu, Teodor Atanasiu şi fostul prim-vicepreşedinte Ludovic Orban l-au criticat pe Antonescu pentru faptul că a preferat să ia această decizie a cabinetului alternativ şi să-l prezinte public înainte de a se consulta cu partidul, mai susţin sursele citate.

Pe de altă parte, contrar poziţiilor sale uzuale, fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a preferat să aibă o atitudine de mediator, îndemnându-i pe liberali să nu creeze disensiuni.

"Nu e momentul să creăm disensiuni în partid, trebuie să avem un mesaj de unitate", ar fi spus Tăriceanu în Delegaţia Permanentă.

Conform aceloraşi surse, Antonescu ar fi lăsat să se înţeleagă, în discursul său din Delegaţia Permanentă, că, dacă liberalii nu sunt de acord cu formula sa de cabinet alternativ, ia în calcul posibilitatea de a renunţa la mandatul de preşedinte, având în vedere că un vot negativ ar însemna că nu se bucură de susţinerea partidului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”