Theodor Paleologu, despre posibila intrare a PMP în viitorul cabinet: Participarea la guvernare este ispititoare, numai că un om înţelept rezistă ispitelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, Theodor Paleologu, a precizat, referindu-se la posibila intrare a PMP în viitorul cabinet, că "participarea la guvernarea este ispititoare, însă un om înţelept rezistă ispitelor".

Theodor Paleologu a fost prezent luni, 14 octombrie, la Iaşi, pentru a participa la unele manifestări din cadrul zilelor oraşului, el declarând că nu ştie dacă ar fi "înţelept" ca PMP să intre la guvernare.

"Sigur că atunci când se produce o schimbare de guvern, oamenii îşi pun întrebări, încep să se vadă în diferite poziţii ministeriale. Dar nu ştiu dacă e înţelept acest lucru şi oricum nu mă priveşte. Eu sunt susţinut de PMP, dar nu sunt membru PMP. Oricum candidatura mea depăşeşte cadrul unui partid”, a spus Theodor Paleologu.

Întrebat ce sfat ar da conducerii PMP privind intrarea alături de PNL în viitorul cabinet, Paleologu a răspuns: "Participarea la guvernare este ispititoare, numai că un om înţelept rezistă ispitelor şi vede ceva mai departe de ziua de mâine. Nu dau sfaturi unui partid din care oricum nu fac parte”.

Candidatul PMP a precizat că, "de regulă, nu e bine să fii grăbit, e bine să ai răbdare şi să gândeşti pe termen lung”.

"O spun ca filosofie de viaţă, dar fiecare cu alegerile sale”, a afirmat Theodor Paleologu.

Totodată, candidatul PMP consideră că moţiunea de cenzură îl încurcă pe preşedintele Klaus Iohannis şi că "se va vedea cu ce echipă slabă vrea să conducă România”.

"Sunt unii oameni valoroşi despre care se vorbeşte că ar putea fi miniştri, am auzit despre Cristian Diaconescu că ar putea fi la Externe, mă bucur să aud acest lucru, dar sunt şi nume care suscită scepticism, dacă nu chiar o anumită respingere”, a precizat Paleologu.

Întrebat dacă nu crede că preşedintele Klaus Iohannis va respinge anumite nume de pe lista posibililor miniştri, Paleologu a răspuns: "Pe lista finală a consilierilor săi a fost foarte slab. Când te uiţi ce consilieri are, te întrebi cum poate el să cearnă un guvern. Tot Klaus Iohannis a numit-o pe Dăncilă prim-ministru. Criteriile de competenţă şi de moralitate nu sunt criteriile preşedintelui Iohannis. El numeşte pe oricine. El l-a numit pe Dan Mihalache ambasador la Londra. Eu n-am niciun fel de încredere în capacitatea lui Iohannis de a alege persoane şi nu am încredere în simţul şi discernământul lui în materie de calificări profesionale".

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG