Tensiuni pe scena politică după prăbușirea dronei de la Galați: PNL acuză PSD și AUR că „îngenunchează în fața Moscovei”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Național Liberal a condamnat dur incidentul în care o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din Galați și i-a acuzat pe liderii PSD și AUR că au avut o reacție „anti-națională” după atac.

PNL acuză PSD și AUR că „îngenunchează în fața Moscovei” după incidentul dronei. FOTO: Inquam Photos

Într-un comunicat transmis vineri, liberalii afirmă că incidentul de la Galați, soldat cu rănirea unor cetățeni români, reprezintă un moment extrem de grav și necesită o reacție coordonată împreună cu aliații din NATO și Uniunea Europeană.

„Partidul Național Liberal condamnă ferm acțiunea Rusiei cu efecte grave pe teritoriul României, generate de prăbușirea unei drone rusești pe un bloc de locuințe din Galați”, a transmis PNL.

Liberalii subliniază că este „primul incident care s-a soldat cu rănirea cetățenilor români de la declanșarea războiului ilegal al Rusiei în Ucraina”.

În același comunicat, PNL îi atacă direct pe liderii PSD și AUR, Sorin Grindeanu și George Simion.

„Condamnăm de asemenea reacția anti-națională a liderilor PSD şi AUR, Sorin Grindeanu şi George Simion, la actul de agresiune al Rusiei. Absența condamnării Rusiei de către Sorin Grindeanu şi George Simion, precum și atacarea simultană a instituțiilor românești arată îngenuncherea acestor conduceri de partid în fața Moscovei”, afirmă liberalii.

PNL susține că reacțiile PSD și AUR reprezintă „o slăbire deliberată a poziției statului român”.

Formațiunea liberală cere accelerarea măsurilor pentru întărirea apărării României și solicită implementarea rapidă a Programului SAFE.

„PNL reafirmă în acest context nevoia consolidării urgente a eforturilor de apărare a României, în special prin demararea cât mai rapidă a Programului SAFE”, se arată în comunicat.

Liberalii acuză PSD și AUR că încearcă să blocheze programul și că „subminează capacitatea de apărare a ţării”.

„PSD şi AUR au încercat şi încearcă în continuare să blocheze Programul SAFE, subminând capacitatea de apărare a ţării şi servind astfel, în mod indirect, intereselor Rusiei”, afirmă PNL.

Partidul amintește și de opoziția unor formațiuni față de legislația anti-dronă.

„Românii nu trebuie să uite nici faptul că noii aliaţi ai PSD, AUR, SOS şi POT s-au opus legislaţiei anti-dronă, deşi realitatea demonstrează astăzi cât de necesare sunt instrumentele legale şi tehnice care permit autorităţilor să protejeze populaţia şi infrastructura naţională împotriva unor astfel de riscuri”, au transmis liberalii.

În final, PNL vorbește despre o „alianță de facto PSD-AUR”, despre care spune că afectează eforturile de înzestrare militară ale României și „menajează interesele Rusiei în dauna intereselor naţionale”.

PSD, după incidentul cu drona din Galați 

PSD a făcut apel vineri, 29 mai, către toate forțele politice din România „să înceteze confruntările interne și să acționeze unitar, în interesul național”. 

„PSD condamnă ferm încălcarea inacceptabilă a suveranității României de către Federația Rusă. Un astfel de comportament al unui stat arată nu numai disprețul la adresa dreptului internațional, cât și față de siguranța cetățenilor unui stat membru NATO.

În aceste condiții, PSD face apel către toate forțele politice din România să înceteze confruntările interne și să acționeze unitar, în interesul național. În acest caz, agresorul este Federația Rusă, iar toate partidele au datoria de a lăsa orgoliile politice de-o parte și să acționeze unitar pentru a înlătura urgent riscurile de securitate la care sunt expuși cetățenii români”, transmite partidul într-un comentariu.

Anterior, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că România „are urgent nevoie de un sistem eficient de apărare anti-dronă”.

„România are urgent nevoie de un sistem eficient de apărare anti-dronă. Evenimentul dramatic din această dimineață de la Galați demonstrează, fără echivoc, incapacitatea țării noastre de a se apăra de astfel de atacuri punctuale”, a transmis președintele Camerei Deputaților.

O dronă s-a prăbușit vineri noaptea pe un bloc din Galați, incidentul fiind urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. A fost emis mesaj RO-Alert pentru Brăila, Tulcea şi Galați.  

Ministerul Apărării spune că drona rusească de tip Geran 2 a explodat complet la impact în Galați, iar două persoane rănite au fost duse la spital. Instituția condamnă ferm Rusia și afirmă că incidentul reprezintă o amenințare la adresa securității regionale, a cetățenilor români și a NATO.