Stroe: UDMR s-a eliminat singur de la guvernare

0
Publicat:

Purtătorul de cuvânt al PNL susține că UDMR s-a eliminat singur de la guvernare, precizând că Coaliția mizează totuși pe o colaborare la nivel parlamentar cu partidul lui Kelemen Hunor. Ionuț Stroe a subliniat că va exista o majoritate parlamentară care a asigura stabilitate politică.

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL FOTO: Facebook

„Atât PNL, cât și PSD au făcut un efort pentru a păstra această coaliție în formula inițială, incluzând bineînțeles și UDMR-ul. Singurul care putea să se elimine singur de la guvernare era UDMR însuși, care a condiționat public prezența sa de obținerea sau păstrarea anumitor ministere. Au avut foarte multe oferte pe masă, serioase evident și de la noi și de la PSD, oferte firești, în limita unei corecte proporționalități pe care fiecare trebuie să o avem în noua structură guvernamentală, am diminuat numărul de ministere, oferte pe care din păcate le-au respins (...). Noi mizăm totuși pe o colaborare la nivel parlamentar. N-ar fi pentru prima oară, pentru că UDMR-ul chiar dacă au existat aceste dificultăți de ultim moment, a dovedit în decursul vremii maturitate (...), dar ne așteptăm să existe totuși o colaborare la nivel parlamentar, de ce nu?”, a declarat Ionuț Stroe la RFI.

Liberalul a precizat că PNL și PSD au preferat dialogul așezat, într-un cadru intern al Coaliției, în timp ce UMDR s-a „exprimat public în legătură cu ceea ce PSD sau PNL avansa ca și ofertă pentru a continua această guvernare”.

„Nu noi, niciodată, liberalii nu au condiționat prezența în același Guvern de menținerea vreunui portofoliu, niciodată, nici în plan public, nici în plan intern, nu am încercat să sugerăm măcar eliminarea UDMR de la guvernare (...). Poate este doar o supărare de moment și noi mizăm în continuare pe maturitatea acestei formațiuni politice și nu cred că e o foarte mare dramă”, a adăugat Ionuț Stroe. 

UDMR, în afara Coaliției

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au discutat până în ultimul moment cu UDMR rămânerea la guvernare. Marcel Ciolacu a oferit UDMR Ministerul Energiei și cel al Mediului. Ambele erau în curtea PNL deja. Drept urmare, PNL putea să ia de la PSD Sănătatea, MIPE sau Economia.

Nicolae Ciucă și Rareș Bogdan au subliniat, marți seară, că PNL nu acceptă cedarea a două ministere, ci poate oferi doar Energia, iar un al doilea minister să fie de la PSD (dintre Sănătate și MIPE). La rândul său, liderul de grup al deputaților UDMR, Csoma Botond, a subliniat că Uniunea acceptă doar Mediul și Energia, Mediul fiind un minister pe care îl conduc și acum. „Nu putem accepta un dictat“, a punctat Csoma, care a refuzat să comenteze dacă PNL vrea Uniunea scoasă de la guvernare. Mai mult, liderul de grup a subliniat că Uniunea nu e „cârpa„ nimănui.

Concluzia privind neparticiparea UDMR la guvernare a fost exprimată la final de Kelemen Hunor.  „Liderul PSD a spus foarte generos că dacă PNL cedează Energia, PSD lasă ori Economia, ori Fondurile Europene, ori Sănătatea, sa preia cei de la PNL. Ceea ce nu s-a putut”, a precizat liderul UDMR. „Lucrurile se opresc aici, n-am ajuns la consens. Regret enorm de mult, dar la impuse nu se poate lucra”, a mai afirmat Kelemen Hunor.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete