Reportaj de la fuziunea PMP-UNPR. Cum a ajuns Băsescu să încropească al treilea partid al ţării
0În urma Congresului de unificare, PMP a rămas cu: numele, preşedintele, imnul, sigla, în timp ce UNPR a obţinut certitudinea unor locuri eligibile în toamnă, la parlamentare. Aşadar, pe ruinile lăsate de Gabriel Oprea vrea să zidească Traian Băsescu a treia forţă politică a ţării, cu obiectivul declarat de a arbitra meciul pentru Putere dintre PSD şi PNL. Iată cum a decurs joncţiunea.
În parcarea Parlamentului, într-un loc mai ferit, un bărbat la bustul gol se dă intens cu deodorant şi scoate din maşină o cămaşă adusă pe umeraş. Se pregăteşte de Congres. Mai sunt doar cinci minute până la fix şi zeci de oameni, veniţi din toate colţurile ţării- mai de voie, mai de nevoie - se înghesuie să-şi caute numele pe lista delegaţilor. Unii au venit să asiste la moartea controlată a unui partid. Sunt adepţii UNPR. Alţii, mult mai relaxaţi, au venit să asiste la curiosul caz al PMP, partid care a intrat în Congresul de fuziune ca o formaţiune aflată în marja de eroare şi a ieşit „a treia forţă politică a ţării“, după cum a spus preşedintele vechiului şi noului PMP, Traian Băsescu.
„PSD începuse operaţiune jumulirea “
Până să se unească, cele două partide s-au strâns în mici Congrese separate, de adio. La UNPR, şedinţa a debutat profund: „Dragi colegi, iată-ne din nou împreună, dar nu pentru a răspunde la celebra întrebare «a fi sau a nu fi?», ci «încotro?», a spus Ion Răducanu, liderul deputaţilor UNPR, care, după un scurt moment în care a aşteptat degeaba aplauze, a continuat: „Mergem spre o poziţie veşnică, în afara Parlamentului, sau spre un viitor mai luminos, prin contopirea cu alt partid de nivelul nostru, dar cu un lider mai puternic? PSD începuse operaţiunea jumulirea, ca să fac o referire la vulturul nostru, simbolul partidului“. Această frază rezumă perfect trecutul recent al UNPR. Căci după ce PSD a refuzat să mai ia în cârcă UNPR şi la alegerile parlamentare, progresiştii se îndreptau către „veşnicia“ neantului politic. De altfel, toţi liderii UNPR care au trecut pe la microfon au avut grijă să le bată obrazul foştilor parteneri social-democraţi.
„Ar fi trebuit ca alegerile locale să fie în două tururi, dar am semnat un protocol dezastruos cu PSD. Aşa am obţinut rezultate dezastruoase la alegerile locale“, s-a plâns şi deputatul UNPR Gheorghe Emacu, supărat chiar şi pe propriii colegi. „Nu se poate să-ţi pui ceva pe un fotoliu (scuzaţi-mă!), pe un jilţ de piele, la Camera Deputaţilor sau la Senat, când tu obţii un procent de doi şi un pic. Toţi vrem să fim senatori şi deputaţi, dar trebuie să punem osul la treabă“, a îndemnat Emacu.
Cercul criticilor a fost închis de Valeriu Steriu, preşedintele UNPR. „PSD ne-a spus: «facem fuziunea în termenii noştri, noi stabilim ce oameni păstrăm şi ce oameni dăm afară». Nu am putut să accept, cum n-am putut să accept nici neseriozitatea PNL, care una spune şi alta face după o oră. UNPR şi PMP fac, împreună, un partid de 15-20%. Vom da aproape 100 de parlamentari în toamnă“, a spus, entuziast, Steriu.
Dincole de discursurile revanşarde, a fost loc şi pentru scurte momente poetice. „Dragi prieteni, câteva versuri din moţul Pittis. «Când, oprit la o răscruce, drumul nu-l ştii să-l prezici; Ţine minte, sfârşitul nu-i aici»“, a recitat secretarul general al UNPR, Ion Toma, trecând apoi brusc de la genul liric la folclor: „Nu mor caii când vor câinii. Avem viitor“. Viitorul era un etaj mai sus, într-o altă sală a Parlamentului, acolo unde UNPR urma să facă joncţiunea cu PMP. Dar înainte să urce scările, progresiştii au ascultat, până la final, melodia „Noi suntem români“. Aşa s-a încheiat istoria unui partid născut din traseism, care n-a participat niciodată singur în alegeri, dar care, timp de şase ani, a făcut şi a desfăcut guverne invocând interesul naţional.
„Cum mai trăim noi fără interesul naţional?“
Congresul separat al PMP a fost, probabil, cel mai scurt din istoria unui partid. A decurs aşa: Traian Băsescu a urcat pe scenă şi a bătut cu degetul în microfon: „Avem amplificare? “, a întrebat Băsescu, a zâmbit şi tot el a răspuns. „Da, avem“. Aplauze din sală. Apoi a continuat: „Pe ordinea de zi avem unificarea cu UNPR. Cine este pentru? Unanimitate. Gata, Congresul PMP adoptă fuziunea. Să-i chemăm lângă noi pe colegii din UNPR, să vină domnul Steriu“, a spus Traian Băsescu. Numai că domnul Steriu în acel moment acorda un scurt interviu, în afara sălii. „Onaca, te însărcinez să-l găseşti şi să-l aduci pe domnul Steriu“, i-a transmis Băsescu lui Dorel Onaca, omul care i-a fost, bodyguard, dar şi şef al Cancelariei Prezidenţiale. N-a fost o misiune grea. În două minute, Steriu a apărut pe scenă flancat de Onaca. Aplauze din sală.
„Supun la vot fuziunea dintre PMP şi UNPR“, s-a grăbit Traian Băsescu. Toată lumea a ridicat mâna, semn de unanimitate. „Vede cineva vreun vot împotrivă, că eu nu văd?“, a glumit Traian Băsescu. Nu s-a împotrivit nimeni, nu s-a abţinut nimeni, şi aşa s-a transformat Traian Băsescu, în doar câteva minute, din liderul unui partid cu o mâna de parlamentari în preşedintele unui partid care ( cu cei 50 de aleşi adunaţi din fuziune) poate influenţa majoritatea parlamentară. Au urmat discursurile finale, însă nu mai interesa pe nimeni. Apăruse o ştire fierbinte: murise Radu Beligan. Jurnaliştii au mai tresărit doar la îndemnul lui Traian Băsescu: „Ne vedem la Berăria H“. Dar era o invitaţie numai pentru conducerea partidului. „Celorlalţi, le spun drum bun spre casă“, a încheiat Traian Băsescu. La ieşire, portarul căuta răspunsuri: „Gata Congresul, au fuzionat? Păi şi cum mai trăim noi fără interesul naţional?“.