PSD îl amenință pe Bolojan cu moțiunea de cenzură: „Să plece! Cineva trebuie să își asume”

0
Publicat:

Lia Olguța Vasilescu, vicepreședinte PSD și primar al Craiovei, acuză că premierul Ilie Bolojan blochează activitatea Guvernului. Potrivit acesteia, dacă legea care modifică condițiile de pensionare ale magistraților nu trece de CCR, șeful Executivului va trebui să își asume costul politic. 

FOTO Arhivă

Vicepreședinta PSD precizează că partidul a mers în ședința coaliției de marți, 28 octombrie, cu un avertisment, dând de înțeles că formațiunea politică ar putea iniția o moțiune de cenzură, așa cum spunea Ilie Bolojan că pot face:

„Probabil vom iniția o moțiune de cenzură împotriva lui Bolojan. Poate nu ajungem acolo. Decizia noastră de astăzi a fost de a-i transmite premierului Bolojan că dacă se încăpățânează să meargă la fel cu aceeași lege care a fost deja declarată neconstituțională și care știm că va fi declarată neconstituțională și nu acceptă o altă formă de lege, atunci trebuie să-și asume din punct de vedere politic. (...) Să plece, asta înseamnă asumare politică. Dacă până la data de 28 noiembrie, când este acel termen care ne face să pierdem fonduri europene (231 de milioane de euro, n.r.), această lege nu trece, automat cineva trebuie să își asume politic acest eșec.

Aflăm în spațiul public că PSD e împotriva reformei pensiilor speciale. Cred că vreo șapte guverne până acum au încercat să rezolve această chestiune, la CCR se blochează. Când s-a discutat despre această lege a pensiilor speciale ale magistraților, discuția a fost astfel: haideți să facem un grup de lucru cu magistrații ca să ne asigurăm că trece, altfel, dacă nu îi băgăm în seama, vor abuza de toate pârghiile pe care le au. Noi am propus să ne întâlnim cu magistrații. În realitate, ministrul Justiției transmite că legea nu poate să treacă dacă legea nu are aviz CSM. Nu se ține cont de asta. Au mai picat legi la CCR din cauză că nu existau avize”, a arătat Lia Olguța Vasilescu.

Primarul din Craiova acuză că „totul e blocat de Bolojan”. Formațiunea politică conducă interimar de Sorin Grindeanu amenință de mai multe luni cu ruperea coaliției.

„Noi nu rămânem în această coaliție dacă nu se ține cont chiar de nimic. Pachetul de administrație publică locală, la ora actuală, este blocat. Este blocat pentru că trebuie să treacă și măsurile de reformă economică și măsurile de reformă a administrației centrale”, mai spune vicepreședinta PSD. 

Premierul Bolojan a declarat recent că orice partid nemulțumit de actuala guvernare poate „depune o moțiune de cenzură cu AUR, ca Guvernul să plece acasă”. Reacția acestuia a venit după ce și Grindeanu l-a avertizat că trebuie să suporte consecințele în cazul unui nou eșec la Curtea Constituțională privind reforma pensiilor magistraților și să plece acasă

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online