Video Nicușor Dan, detalii despre viitoarea întâlnire cu Trump: „Vom fi pregătiți foarte repede”. Mineralele rare și securitatea energetică, pe agenda discuțiilor

0
Publicat:

Președintele Nicușor Dan a oferit marți, detalii despre o posibilă vizită la Washington, subliniind că o astfel de deplasare va fi corelată cu evoluția discuțiilor economice dintre România și Statele Unite.

Donald Trump și Nicușor Dan FOTO: Profimedia

„Invitația există, așa cum am comunicat public încă din luna mai, după convorbirea telefonică cu președintele Trump. Vizita va avea o puternică componentă economică și se va întâmpla atunci când chestiunile economice vor fi suficient de mature pentru o discuție între președinți. Este și o problemă de agendă, dar din partea noastră vom fi pregătiți foarte repede”, a explicat Nicușor Dan, la Radio România Actualități.

Șeful statului a vorbit și despre proiectul de la Feldioara, unde România ar putea trata minerale rare, printr-un parteneriat cu o companie americană și Nuclearelectrica. 

Există o sucursală a Nuclearelectrica. Noi avem expertiza de a trata minerale rare. Când se va concretiza un astfel de acord între o companie americană și Nuclearelectrica, va fi foarte interesant pentru România”, a afirmat Nicușor Dan.

El a precizat că discuțiile sunt purtate de compania americană direct cu Nuclearelectrica și fabrica de la Feldioara.

Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă pe agenda vizitei

Președintele a mai menționat că reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă ar putea fi un alt subiect abordat în cadrul viitoarei vizite la Washington.

„Evident că în următorii ani energia va fi centrul preocupărilor economice. Deci colaborare pe partea energetică, fără discuție. După cum știți, un obiectiv important al României sunt reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, unde există niște companii americane, dar nu se reduce la asta - și alte chestiuni de interes, dar la momentul potrivit”, a explicat președintele Dan.

Întrebat despre prezența militară americană, Nicușor Dan a explicat că acest subiect este permanent în discuții.

În urmă cu câteva luni, trupe rotaționale au fost retrase, dar avem o prezență americană importantă”, a adăugat șeful statului.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model