Nicușor Dan, despre viitorul primar al Capitalei: „Bineînțeles că am o preferință”

0
Publicat:

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat vineri dimineață, la Bruxelles, că are o preferință în ceea ce privește candidații la Primăria Capitalei, însă a evitat să spună un nume. El a precizat doar ce calități consideră esențiale pentru următorul edil al Bucureștiului.

Nicușor Dan dă de înțeles că are un favorit la Primăria Capitalei FOTO: Administrația prezidențială

Șeful statului a fost întrebat, după participarea la reuniunea Consiliului European, dacă îl susține pe Cătălin Drulă în cursa pentru Primăria Capitalei.

Vor porni niște alegeri la Primăria Capitalei. Bineînțeles că am o preferință. Bineînțeles că există, în opinia mea, două chestiuni importante pe care le are Bucureștiul și corespondent calități pe care primarul ar trebui să le aibă”, a declarat președintele.

Președintele a explicat că, din punctul său de vedere, Bucureștiul are nevoie de un primar capabil să gestioneze proiecte majore și să reziste presiunilor din zona imobiliară. „Una este să fie în stare să coordoneze lucrări mari de infrastructură, pentru că Bucureștiul are un deficit de infrastructură, și al doilea să fie în stare să se opună influențelor imobiliare. Judecați dumneavoastră”, a adăugat Nicușor Dan.

Alegeri locale parțiale pe 7 decembrie

Guvernul a stabilit oficial, joi, data alegerilor locale parțiale din București și alte 12 localități din țară. Primarii vor fi aleși pe 7 decembrie, iar în aceeași zi locuitorii din județul Buzău își vor vota noul președinte al Consiliului Județean.

Executivul a adoptat două hotărâri privind organizarea acestor alegeri și a stabilit calendarul depunerii candidaturilor. Campania electorală va fi una scurtă, de doar 15 zile, termenul fiind redus la jumătate, întrucât este vorba despre alegeri parțiale și va începe pe 22 noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul