Nicușor Dan anunță că va analiza intrarea României în Consiliul Păcii și salută inițiativa lui Donald Trump

0
Publicat:

Președintele Nicușor Dan salută inițiativa Președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, privind promovarea păcii și a securității internaționale. Șeful statului a anunțat totodată demararea unui proces de analiză cu privire la angajamentele internaționale asumate de România.  

FOTO Administrația prezidențială

„Președintele României, Nicușor Dan, salută inițiativa Președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, privind promovarea păcii și a securității internaționale, inclusiv eforturile dedicate identificării unor soluții pentru conflictul din Gaza și pentru alte provocări globale majore.

În acest context, Președintele României a demarat un aprofundat proces de analiză al conținutului și al implicațiilor Cartei Board of Peace, în raport cu angajamentele internaționale asumate anterior de România, în special cele din cadrul Organizației Națiunilor Unite, al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, precum și al Uniunii Europene”, a transmis Administrația prezidențială.

Potrivit informațiilor furnizate, „această evaluare are ca obiectiv stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român și identificarea modalităților optime prin care România poate contribui la atingerea obiectivului nostru comun de consolidare a păcii în lume”.

Președintele Nicușor dan nu merge la Davos

Președintele României, Nicușor Dan, participă joi, 22 ianuarie, la reuniunea extraordinară a Consiliului European. Șeful statului nu participă însă la Davos, organizat în perioada 19 - 23 ianuarie 2026, la întâlnirea preşedintelui Trump cu cei ce doresc să intre în Consiliul Mondial al Păcii. Administrația Prezidențială a confirmat primirea unei invitații, alături de alți peste 60 de şefi de stat, potrivit presei internaționale. Printre statele care nu au fost invitate se numără Estonia, Letonia, sau Lituania.

Din delegația României vor face parte ministrul de Externe, Oana Țoiu, și consilierul prezidențial Radu Burnete.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul