Nicușor Dan a semnat decretul de numire a Oanei Gheorghiu ca membru al Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Nicușor Dan a semnat miercuri, 29 octombrie, decretul de numire ca membru al Guvernului a Oanei Clara Gheorghiu, viceprim-ministru.

Decretul a fost semnat miercuri de președinte. FOTO Facebook

Decretul a fost trimis miercuri după-amiază la Monitorul Oficial și va fi publicat joi, 30 octombrie.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcție va avea loc joi, la ora 10:00, la Palatul Cotroceni.

Amintim că premierul Ilie Bolojann a nominalizat-o pe Gheorghiu, cofondatoare a Asociației Dăruiește Viață, pentru funcția de viceprim-ministru.  Gheorghiu ar urma să se implice în reformele asumate de noul Guvern.

Cine este Oana Gheorghiu

Oana Gheorghiu (56 de ani) este absolventă a Academiei de Studii Economice din București, promoția 1994, cu specializare în management economic. Din februarie 2025, ea este co-președintă a Asociației Dăruiește Viață, după ce anterior a fost vicepreședintă.

Mai bine de zece ani, Gheorghiu s-a implicat în proiecte de infrastructură medicală și în campanii de advocacy dedicate îmbunătățirii sistemului de sănătate publică.

Sub coordonarea sa, Asociația Dăruiește Viață a reușit să atragă peste 100 de milioane de euro din donații și sponsorizări private, contribuțiile venind din partea a peste 500.000 de persoane fizice și 10.000 de companii.

Cea mai importantă realizare este Spitalul pentru Copii bolnavi de cancer construit de la zero în curtea Spitalului Marie Curie din București, o investiție de 12.000 de metri pătrați, cu nouă etaje și peste 140 de paturi. Este primul proiect de acest fel realizat integral din fonduri private în România.

Potrivit Executivului, experiența Oanei Gheorghiu în proiecte care au produs schimbări reale în societatea românească urmează să fie valorificată în cadrul Guvernului, „într-o perioadă în care România are nevoie de toate energiile pentru a pune bazele unui stat care să funcționeze mult mai bine în beneficiul cetățenilor”.

Grindeanu i-a cerut lui Bolojan să retragă propunerea înaintată președintelui Nicușor Dan   

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut marți seara premierului Ilie Bolojan să retragă propunerea înaintată președintelui Nicușor Dan prin care o nominalizează pe Oana Gheorghiu ca vicepremier, pentru a evita „compromiterea” relației cu SUA.

Motivul, o postare publicată pe rețelele de socializare de către Oana Gheorghiu în care îi numește „golani” pe președintele și vicepreședintele SUA după întâlnirea tensionată cu Volodimir Zelenski.

„Voi reprezenta cu loialitate poziția Guvernului României în relația cu SUA și cu Administrația Trump”

Oana Gheorghiu a reacționat în acest scandal.

„Nimic din ceea ce am scris pe pagina mea personală de Facebook înainte de preluarea funcției de vicepremier nu angajează în niciun fel statul român sau Guvernul României.

Toate comentariile și postările mele au reprezentat opiniile personale ale unui cetățean român, membru al societății civile, care s-a exprimat pe contul său de social media, în anumite situații, în virtutea dreptului său la liberă exprimare.

Postarea care a stârnit acum reacții critice a fost făcută într-un context emoțional foarte încărcat, întâlnirea din februarie, din Biroul Oval, cu președintele Zelenski, ceea ce a avut un impact direct asupra modului în care a fost formulată. Nu am fost singura care a fost tulburată de acel eveniment.

Desigur, privind înapoi, nu aș mai scrie în aceiași termeni, chiar și fără să fiu numită într-o funcție publică.

Dincolo de emoțiile de moment, rămâne respectul meu profund pentru Statele Unite ale Americii, recunoștința pentru contribuția pe care SUA au avut-o constant la securitatea euro-atlantică, deci, implicit, și a României, precum și încrederea în parteneriatul strategic dintre România și SUA.

Dacă voi fi numită în funcția de vicepremier, voi susține și voi reprezenta cu loialitate poziția Guvernului României în relația cu SUA și cu Administrația Trump”, a scris Oana Gheorghiu pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne