Marga ajunge la Externe, după ce a mai fost în Guvern la Ministerul Educaţiei între1997 şi 2000

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Marga, propus pentru portofoliul Externelor, a mai fost în Guvern, dar ca ministru al Educaţiei, în perioada 1997 - 2000, când a fost coleg de Cabinet cu Traian Băsescu, actualul şef al statului criticându-l pe liberal, în 2010, pentru reforma pe care a făcut-o în domeniu la finele anilor '90.

Andrei Marga s-a născut la 22 mai 1946, la Bucureşti. Din 1971, el este licenţiat în Filosofie, cu specializarea secundară Sociologie.

Marga este profesor universitar, doctor în Filosofie contemporană, predând această disciplină, precum şi Logica, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Marga a fost, timp de patru mandate, din anul 1993, rector al acestei Universităţi.

Andrei Marga este laureat al premiului Herder (2005) şi este, din anul 2010, membru al Uniunii Scriitorilor din România, notează Mediafax.

Între 5 decembrie 1997 şi 28 decembrie 2000, a ocupat funcţia de ministru al Educaţiei Naţionale, în Cabinetele conduse de Victor Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu.
Potrivit CV-ului său, Marga a lansat, în calitatea de ministru al Educaţiei, programul reformei comprehensive a Educaţiei, care includea reforma curriculară, schimbări în managementul academic şi financiar în domeniul educaţiei, descentralizarea şi reorganizarea cercetării. Marga a încheiat, în 2000, negocierile cu Uniunea Europeană la capitolul "Educaţie".

Ulterior, după ce a deţinut pentru scurt timp funcţia de preşedinte al PNŢCD, Marga a părăsit acest partid şi s-a înscris în PNL, fiind, în prezent, membru al Biroului Politic Central al Partidului Naţional Liberal şi, în această calitate, făcând parte din Consiliul Naţional Executiv şi din Delegaţia Permanentă ale acestui partid.

El este cunoscut ca un oponent al preşedintelui Traian Băsescu şi al PDL, având numeroase dispute cu şeful statului sau cu democrat-liberalii, de-a lungul timpului, pe subiectul reformei educaţiei. El a fost acuzat de preşedintele Băsescu de distrugerea sistemului de învăţământ, inclusiv prin desfiinţarea liceelor profesionale. Preşedintele spunea că situaţia proastă din prezent a învăţământului este cauzată de "reforma Marga".

"Marga a distrus sistemul de învăţământ, în interesul lui şi al unor grupuri", spunea Băsescu, în noiembrie 2010. În replică, Marga a criticat insistent reforma propusă de preşedintele Băsescu şi susţinută de PDL. De asemenea, Marga s-a exprimat politic în numeroase rânduri criticând declaraţii sau măsuri ale preşedintelui Băsescu sau ale coaliţiei aflate la guvernare înainte de aprilie 2012.

Andrei Marga este autorul a numeroase cărţi având ca subiect Istoria filosofiei moderne şi contemporane, Filosofia politică şi a religiei. De asemenea, Marga a primit mai multe premii şi distincţii internaţionale.
Marga cunoaşte patru limbi străine: engleza, germana, franceza şi italiana.

Andrei Marga este căsătorit cu Delia-Felicia Marga, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din Cluj.

Potrivit declaraţiei sale de avere din 1 iunie 2011, Marga deţine patru apartamente în Cluj, dobândite împreună cu soţia sa: un apartament de patru camere, cumpărat în anul 1995, cu o suprafaţă de 169 metri pătraţi, un apartament de trei camere, cu o suprafaţă de 70 metri pătraţi, cumpărat, prin credit bancar, în anul 2005, un apartament de două camere şi 79 metri pătraţi, şi altul, tot de două camere şi 73 metri pătraţi, ambele achiziţionate în anul 2008, dintre care unul prin credit bancar.

Profesorul universitar deţine o maşină Volkswagen, fabricată în 2011, dobândită în sistem "buy back".
Andrei Marga are deschise două conturi bancare, unul în ţară, în valoare de 40.000 de euro, şi unul în străinătate, în valoare de peste 26.000 de euro, bani rezultaţi din publicistică, conferinţe şi activitate didactică.

La capitolul "Datorii", acesta menţionează un credit ipotecar, contractat în anul 2008, la BCR, şi care este scadent în anul 2014, în valoare de 12.000 de euro.
În anul 2011, Marga declara venituri totale anuale în valoare de 122.000 de lei, din salariul său pentru funcţia de bază din resurse bugetare şi extrabugetare, şi de 98.000 de lei din alte activităţi.

La acestea se adăugă salariul anual al soţiei sale, de 60.000 de lei, şi veniturile acesteia din alte activităţi, de 66.000 de lei.

Marga mai declara 12.000 de lei, reprezentând venituri din activităţi independente, respectiv pentru publicistică şi conferinţe, şi încă 15.000 anual, provenind din închirierea unui apartament.

La capitolul "Venituri din alte surse", sunt declaraţi 18.000 de lei, pentru proiecte desfăşurate la UBB.

Potrivit declaraţiei sale de interese, completată în anul 2011, Andrei Marga precizează că face parte din conducerile Fundaţiei "Alma Mater" şi Fundaţiei "Bartolomeu Anania".

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța