Klaus Iohannis, despre postul obţinut de România în CE. „Să-l întrebaţi pe prim-ministru cum a promis un portofoliu economic şi a obţinut unul social”

0
Publicat:

Aflat la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, preşedinte României l-a ironizat pe premierul Marcel Ciolacu cu privire la aptitudinile sale de negociator, după ce România a obţinut în Comisia Europeană un post în domeniul social, şi nu economic, aşa cum promisese acesta.

Miercuri, Klaus Iohannis şi-a susţinut discursul la ONU

Klaus Iohannis a declarat miercuri, la New York, că poziţia primită de România în noua Comisie Europeană a fost negociată de prim-ministrul Marcel Ciolacu şi le-a recomandat jurnaliştilor să-l întrebe pe acesta cum se va că, deşi le-a spus tuturor că va obţine un portofoliu economic, a obţinut unul social, scrie Agerpres.

Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Unitate în diversitate pentru progresul păcii, dezvoltare durabilă şi demnitate umană pentru toţi, pretutindeni" ("Unity in diversity, for the advancement of peace, sustainable development, and human dignity for everyone everywhere").

Întrebat cum evaluează poziţia obţinută de România în noua Comisie Europeană, despre care unele voci spun că este, de fapt, goală de conţinut şi nu aduce influenţa pe care ţara noastră spera să o obţină, şeful statului i-a îndrumat pe jurnalişti spre şeful guvernului.

„Da, negocierea pentru această poziţie a fost făcută la nivel de prim-ministru şi cred că este mai bine să-l întrebaţi pe prim-ministru cum ne-a spus tuturor că va obţine un portofoliu economic şi a obţinut un portofoliu social, care încă trebuie clarificat ce conţine”, a spus Klaus Iohannis în cadrul unei discuţii cu jurnaliştii, pe marginea Adunării Generale a ONU.

Candidata României pentru Comisia Europeană Roxana Mînzatu a primit postul de vicepreşedinte executiv pentru oameni, competenţe şi pregătire în cadrul noii Comisii Europene anunţate la 17 septembrie, la Strasbourg, de Ursula von der Leyen, preşedinta executivului european, iar prim-ministrul Marcel Ciolacu a salutat poziţia obţinută de Roxana Mînzatu şi faptul că va gestiona 20% din bugetul multianual al UE.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, participarea preşedintelui Iohannis la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite din acest an reprezintă „o oportunitate de evidenţiere a contribuţiei ţării noastre la efortul global de a accelera progresul către cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, într-un context care continuă să fie marcat de provocări majore la adresa ordinii internaţionale bazate pe reguli, care sunt tot mai des nerespectate".

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete