Kelemen Hunor a fost validat pentru cel de-al patrulea mandat de președinte al UDMR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kelemen Hunor a fost validat în funcția de președinte al UDMR pentru cel de-al patrulea mandat. Din cei 835 de delegați prezenți, acesta a fost votat de 653, 7 voturi fiind invalide, iar restul de participanți nu au votat.

Kelemen Hunor, președintele UDMR FOTO: Facebook

Președintele UDMR a precizat, în cadrul programului cu care a câștigat noul mandat, că mediul social, politic și economic este într-o continuă schimbare. Kelemen Hunor a punctat că maghiarii din Transilvania trebuie să găsească o cale în această lume aflată în schimbare și unde nu este deja o cale, trebuie să construiască ei însăși una.

„Întotdeauna am spus că vrem să prosperăm pe pământul nostru natal ca şi comunitate maghiară, păstrând şi recreând identitatea noastră cu elementele sale, dar nu este suficient. (...) Trebuie să facem această ţară un loc în care merită să trăieşti. Pe lângă cadrul instituţional, de păstrarea identităţii şi a siguranţei din punct de vedere legal, trebuie să îmbunătăţim condiţiile privind calitatea vieţii, a serviciilor publice, trebuie să formăm ţara astfel încât maghiarii să rămână aici, iar acest lucru depinde mai ales de noi. În acest demers este nevoie de toată lumea", a afirmat liderul UDMR, potrivit Agerpres.

Kelemen Hunor a punctat importanța alegerilor din 2024, precizând că acestea vin cu o miză unica și reală, cu o mare oportunitate.

„Pentru noi, pentru Uniune, cel mai important este reprezentarea comunităţii noastre, sprijinirea maghiarilor din România, prosperitatea comunităţii noastre. Toate celelalte urmează după. Suntem în măsură să aplicăm acestea, dacă suntem acolo unde se iau deciziile. Aceasta presupune însă să primim din nou susţinerea comunităţii. Pe termen scurt, asta înseamnă că vrem să continuăm munca pe care am început-o. (...) Mă angajez să pun experienţa şi cunoştinţa mea acumulate în ultimii 26 de ani şi mai ales în ultimii 12 ani în slujba acestei comunităţi. Pentru aceasta vă cer sprijinul la congresul de astăzi", a afirmat Kelemen Hunor.

Printre cei veniți la Congres a fost și un deputat recent achitat, care a stat mai mulți ani în Ungaria, Attila Marko.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie