Grindeanu nu vrea liste comune cu PNL la europarlamentare. Ce spune despre șansele unui candidat independent la prezidențiale

0
Publicat:

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, nu vede motive pentru care PSD și PNL să aibă liste comune la alegerile de anul viitor, mai ales la europarlamentare, în condiţiile în care cele două formaţiuni fac parte din familii politice diferite.

FOTO Inquam Photos / George Călin

„Astăzi nu există argumente să avem liste comune PSD-PNL. Pot veni aceste argumente în următoarele luni. Dar astăzi, când vorbim, argumente de acest tip nu există. Cred că fiecare dintre noi, fiind cele mai mari partide din România, având cea mai mare pondere în Parlament, cred că corect să candidăm pe liste separate, mai ales dacă vorbim de europarlamentare, când vorbim de familii europene diferite. Noi suntem social-democrați, dânșii sunt la PPE”, a spus Sorin Grindeanu, potrivit Digi24.  

Totodată, liderul social-democrat a susținut că formațiunea ăolitică a pierdut alegători în urma alianței cu PNL. 

În ceea ce privește sondajul INSCOP care îl plasează pe secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, drept candidat favorit la prezidențiale, Grindeanu este de părere că niciun candidat indepent nu are șanse să ajungă în al doilea tur de scrutin fără sprijinul unui partid. Social-democratul nu a exclus însă posibilitatea ca Mircea Geoană să aibă sprijinul PSD.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că Marcel Ciolacu partidele din Coaliție nu a fost discutat subiectul unor liste comune pentru alegerile din 2024. Premierul a punctat însă că momentan PSD și PNL sunt într-o coaliție. 

„În politică există discuţii, la fel cum şi oamenii au idei. Există aceste discuţii. Nu au fost aplicate. De exemplu, luni va exista o şedinţă de coaliţie. Vom începe cu agenda guvernamentală, e normal. Vom avea agenda legislativă şi va fi şi o agendă politică. Vom discuta abordarea alegerilor, pentru că în acest moment suntem într-o coaliţie. Eu nu exclud acest lucru", susținea șeful Executivului. 

De asemenea, președintele PNL, Nicolae Ciucă, preciza, la începutul lunii septembrie, că partidul pe care îl conduce își planifică să abordeze anul electoral 2024 de unul singur.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume