FOTO Ultimul Consiliu European al lui Traian Băsescu, în imagini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu s-a întors vineri de la Bruxelles, unde a participat la ultima reuniune a Consiliului European.

Ultimul summit european pentru preşedintele Traian Băsescu şi primul al cărui gazdă este polonezul Donald Tusk, noul preşedinte al Consiliului European, a avut loc în aceste două zile la Bruxelles. Pagina europeană a prezentat mai multe imagini cu Traian Băsescu de la Bruxelles.

Preşedintele Traian Băsescu s-a întors astăzi de la Bruxelles, însă aeronava care îl aduce în ţară pe preşedintele Traian Băsescu, după participarea la Consiliul European de la Bruxelles, nu poate ateriza la Bucureşti, din cauza vremii nefavorabile, anunţă Realitatea TV.

Înainte de plecare, Traian Băsescu a făcut o declaraţie, de pe Aeroportul „Henri Coandă“, în care a prezentat temele ce vor fi discutate în cadrul Consiliului. „Particip la ultimul Consiliu European. A fos pentru mine o onoare să reprezint România şi în cei zece ani am reprezentat interesele României la limita maximă în acord cu principiile Uniunii. Consiliul de astăzi are două teme fundamentale, dar marchează câteva momente. Primul este acela că se schimbă preşedintele Consiliului European cu Donald Tusk. Pe ordinea de zi sunt două teme majore. Prima este legată de îmbunătăţirea climatului de investiţii, iar a doua este analiza situaţiei din Ucraina“, a afirmat preşedintele.

Referitor la situaţia din Ucraina, preşedintele a subliniat că România va susţine creşterea nivelului de sancţiuni pentru Federaţia Rusă. 

„În ceea ce ne priveşte, susţinem că situaţia din estul Ucrainei, marcată prin oraşele reper Lungansk şi Donetsk, se îndreaptă către o situaţie de gen Transnistria. Rusia continuă să consolideze separatiştii în estul Ucrainei, ceea ce impune creşterea nivelului de sancţiuni împotriva Moscovei. Sancţiunile de acum produc efecte devastatoare asupra economiei Rusiei şi cred că uşor, uşor  domnul  Putin va renunţa la aroganţă“, a spus preşedintele.

Traian Băsescu a comentat şi declaraţia ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov, care a spus că Federaţia Rusă nu intenţionează să facă din Estul Ucrainei o nouă Crimee. „Este o copilărie. Nimeni nu spune asta. Tipul acesta de politică externă promovat de Kremlin nu mai păcăleşte pe nimeni. Mă aştept că nu vor crea o Transnistrie. Suntem foarte bine documentaţi cu privire la evoluţiile politice şi vom susţine creşterea nivelului de sancţiouni pentru ca Moscova să priceapă că UE îţi menţine principiile“, a conchis preşedintele.

Şeful statului a mai spus că l-a informat pe preşedintele ales, Klaus Iohannis, despre poziţia sa la această reuniune, şi că nu i-a dat sfaturi acestuia, ci doar au schimbat informaţii.

„Ceea ce am spus public a fost subiect discutat şi cu domnul preşedinte Iohannis. L-am informat cu privire la poziţia mea în acest Consiliu European”, a spus Băsescu, despre întâlnirea de miercuri seara cu preşedintele ales, Klaus Iohannis, de la Palatul Cotroceni, în pregătirea predării-primirii mandatului.

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile