Dragoș Pâslaru, după primele consultări pe legea salarizării: „Am găsit probleme reale. Unele grile nu sunt încă așezate corect”
0Dragoş Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, a prezentat concluziile preliminare, după primele consultări pe legea salarizării, care trebuie adoptată și pusă în aplicare până la 31 august.
Primele consultări pe marginea noii legi a salarizării au scos la iveală o serie de probleme care vor trebui revizuite înainte ca proiectul să ajungă în forma finală. Într-o postare pe Facebook, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, explică faptul că observațiile primite vor fi analizate și, acolo unde este cazul, vor fi operate corecții, însă subliniază că exclude o negociere a salariilor din sistemul public.
La câteva zile după lansarea consultărilor privind viitoarea lege a salarizării unitare, care a scos deja mii de angajaţi în stradă, la proteste, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a prezentat primele concluzii rezultate în urma discuțiilor cu reprezentanții instituțiilor publice și ai diferitelor categorii profesionale.
El recunoaşte că proiectul aflat în dezbatere conține o serie de probleme care necesită ajustări şi susţine că obiectivul principal rămâne construirea unui sistem salarial coerent și echitabil, care să poată fi implementat în termenul asumat de România prin PNRR.
Potrivit ministrului, săptămâna trecută au fost organizate două sesiuni generale de informare, una dedicată instituțiilor publice și cealaltă partenerilor sociali. Ulterior au urmat întâlniri cu reprezentanții „familiilor ocupaționale” din sănătate și cultură, educație, instituții autofinanțate, precum și cu cei din domeniul apărării și ordinii publice.
„În această săptămână am organizat două sesiuni generale de informare: una cu instituțiile publice și una cu partenerii sociali. Au urmat consultările cu familiile ocupaționale din Sănătate și Cultură, Educație, instituții autofinanțate și familia Apărare și Ordine Publică”, a transmis ministrul.
Aproape o sută de persoane au participat deja la aceste discuții, iar întâlnirile vor continua și în perioada următoare, conform calendarului publicat de Ministerul Muncii.
În acelaşi timp, instituția a făcut publice documentele care au stat la baza elaborării proiectului de lege, inclusiv rapoartele Băncii Mondiale, metodologia utilizată la nivel internațional și documentația care a fundamentat procesul de ierarhizare a funcțiilor.
„Am considerat că este corect ca toate aceste informații să fie accesibile public și supuse dezbaterii”, a explicat Dragoş Pîslaru.
„Unele grile nu sunt încă așezate corect”
Proiectul privind legea salarizării a generat un număr mare de reacții într-un timp foarte scurt. Potrivit ministrului, au fost primite deja sute de observații și propuneri, atât în cadrul întâlnirilor directe, cât și în scris. Unele dintre acestea vizează situații punctuale, însă altele ridică probleme mai complexe, care necesită o analiză atentă.
„Am găsit probleme reale. Unele grile nu sunt încă așezate corect. Există situații care trebuie reanalizate. Există soluții care trebuie ajustate. Și există întrebări legitime la care oamenii așteaptă răspunsuri”, a afirmat ministrul.
În opinia sa, multe dintre aceste discuții ar fi trebuit să aibă loc cu ani în urmă şi că, dacă legea salarizării ar fi intrat în vigoare în 2023, așa cum fusese prevăzut inițial, lucrurile ar fi fost mult mai simple acum, când România trebuie să reducă deficitul bugetar, să respecte limite fiscale stricte și să recupereze întârzierile acumulate în implementarea reformelor asumate prin PNRR.
În plus, avertizează ministrul, există și riscul pierderii unor fonduri europene importante dacă aceste reforme nu sunt finalizate la termen.
„Legea salarizării este una dintre aceste reforme și trebuie adoptată și pusă în aplicare până la 31 august”, a subliniat acesta.
„Nu desfășurăm negocieri salariale”
În acest context, ministrul a ținut să clarifice una dintre temele care au dominat dezbaterea publică din ultimele zile: scopul actualelor consultări nu este negocierea nivelului salariilor pentru diferite categorii profesionale, ci corectarea deficiențelor din proiect și construirea unui cadru unitar care să funcționeze pentru întregul sistem public.
„Corectăm tot ceea ce poate fi corectat. Ascultăm toate observațiile. Analizăm toate propunerile. Încercăm să livrăm cea mai bună variantă posibilă în timpul disponibil.
Dar nu desfășurăm negocieri salariale. Nu acesta este rolul acestei legi și nu acesta este momentul. Legea salarizării trebuie să stabilească reguli echitabile, coerente și predictibile pentru întregul sistem public. Ea nu poate rezolva, într-un singur act normativ, toate nemulțumirile acumulate în ultimii ani”, a explicat ministrul.
Ce se întâmplă cu sporurile
Unul dintre subiectele care au generat cele mai multe discuții este cel al sporurilor încasate până acum de bugetri. Potrivit lui Dragoş Pîslaru, sistemul actual a devenit extrem de complicat după ani întregi în care au fost introduse numeroase sporuri și beneficii suplimentare.
„Proiectul aflat în consultare elimină peste jumătate dintre sporurile existente, ceea ce reprezintă un pas important către un sistem mai simplu, mai transparent și mai ușor de înțeles pentru cetățeni”, a arătat acesta.
Totuși, ministrul consideră că procesul de simplificare trebuie făcut cu atenție, menţionând propunerea privind eliminarea indemnizației de dirigenție din sistemul de educație.
„Din punctul meu de vedere, astfel de măsuri trebuie analizate cu foarte multă atenție. Dacă afirmăm constant că educația este o prioritate strategică pentru România, atunci trebuie să ne asigurăm că legea salarizării reflectă această prioritate și recunoaște responsabilitățile suplimentare pe care anumite cadre didactice și le asumă în fiecare zi”, a declarat el.
Consultările au adus în discuție și aspecte care depășesc calculele tehnice dintr-o grilă de salarizare. De la raporturile dintre diferite categorii profesionale până la modul în care sunt remunerate funcțiile de demnitate publică, există teme care, în opinia ministrului, necesită o dezbatere mai amplă la nivelul societății și nu pot fi rezolvate exclusiv prin formule matematice sau coeficienți.
În final, ministrul interimar al Muncii a insistat că nu dorește să creeze așteptări pe care autoritățile nu le pot onora, însă a dat asigurări că toate argumentele și propunerile primite vor fi analizate înainte de definitivarea proiectului.
„Nu este timpul pentru promisiuni facile și nici pentru iluzii. Este timpul pentru muncă serioasă, dialog și decizii responsabile.
Nu pot promite că fiecare observație va putea fi acceptată. Nu pot promite că toată lumea va fi mulțumită. Pot promite însă că vom analiza fiecare argument, că vom corecta ceea ce trebuie corectat și că vom livra cea mai bună variantă posibilă în timpul pe care îl avem la dispoziție”, a mai spus Dragoş Pîslaru.