Dominic Fritz a vorbit despre relația complicată cu PSD din coaliție: „Nu este singura înjurătură pe care ne-am luat-o”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul USR, Dominic Fritz, a vorbit despre tensiunile din coaliția de guvernare, în special despre relația dificilă cu PSD. El a subliniat nevoia urgentă de reforme și a criticat tonul agresiv folosit în dezbaterile politice.

Dominic Fritz a descris relația complicată cu PSD din coaliție FOTO: Arhivă

Dominic Fritz, a vorbit în direct la Digi24 despre relația tensionată cu PSD în cadrul coaliției de guvernare, despre reformele așteptate și despre invectivele lansate de un deputat social-democrat la adresa USR. Fritz a făcut apel la „calm și maturitate” și a cerut reluarea rapidă a discuțiilor pentru pachetul de reforme.

Așteptăm reforme, așteptăm acest pachet 2 care va tăia din privilegii, care va reforma pensiile speciale, care va eficientiza administrația publică, locală și centrală, și suntem gata să batem în cuie fix acele reforme”, a declarat Fritz. Acesta și-a exprimat regretul că procesul a intrat în impas: „Este de regretat faptul că acum suntem în acest suspans, pentru că, până la urmă, cetățenii se așteaptă de la noi nu să activăm în tot felul de certuri pe Facebook și la televiziuni, ci să ne facem treabă chiar dacă e august.

Fritz a criticat absența PSD de la ședințele coaliției: „Noi putem lucra și azi și mâine, și trebuie să întrebați colegii de la PSD de ce nu au vrut miercuri să participe la ședința de coaliție. Înțeleg că nici luni nu vor să participe. Este un proces de clarificare pe care trebuie să-l facă PSD-ul.”

Despre funeraliile lui Ion Iliescu și blocajul reformelor

Întrebat dacă funeraliile fostului președinte Ion Iliescu ar fi fost folosite ca pretext pentru a bloca reformele, Fritz a răspuns: „Nu mi-este clar care este motivul. Efectul, într-adevăr, este că deocamdată nu putem să agreăm toate aceste reforme care sunt urgente, promise inclusiv agenților de rating, Comisiei Europene și, mai ales, cetățenilor României.

El a adăugat: „Înțeleg că a fost o săptămână emoțională pentru întreaga țară, dar acum este timp să ne întoarcem la treabă.”

Dispute privind posturile din administrație

Referitor la acuzațiile că PSD ar proteja sinecuri în administrație, liderul USR a admis că împărțirea funcțiilor politice nu s-a încheiat: „Nu este vorba să împărțim poziții tehnocrate, ci poziții asumate politic. E evident că acest guvern și compoziția sa trebuie să se reflecte în toate pozițiile, nu doar la nivel de vârf.”

Invective și tensiuni în coaliție

Despre declarațiile deputatului PSD Voicu Vușcan, care a numit membrii USR „neterminați” și a amenințat cu o moțiune de cenzură, Fritz a spus: „Nu este singura înjurătură pe care ne-am luat-o, și nu de la niște anonimi pe Facebook, ci de la politicieni asumați: jigodie useristă, șacal turbat, nevertebrată, simulacru de partid. Toate aceste invective depășesc cadrul normal al dezbaterii politice și sunt o formă de intimidare. Cred că este legitim să ducem această dezbatere despre moștenirea lui Ion Iliescu, dar nu cu un astfel de limbaj și nu ignorând problemele reale ale țării.

Fritz consideră că aceste atacuri sunt „voci izolate” în PSD, dar așteaptă o clarificare luni: „De marți încolo trebuie să ne apucăm de treabă, pentru că cetățenii ne-au ales să facem reforme, nu să ne certăm.

Pilonul 2 de pensii

În legătură cu proiectul privind pilonul 2 de pensii, Fritz a explicat că acesta a fost retras temporar de pe agenda guvernului pentru a fi analizat mai bine. „Cred că a fost corect că domnul premier l-a retras. Noi avem câteva întrebări la adresa acestui proiect și trebuie să ne asigurăm că protejăm drepturile celor care fac parte din acest pilon 2”.

Alegerile din București: susținerea lui Cătălin Drulă

În privința alegerilor pentru Primăria Capitalei, Fritz a spus: „Legea spune că în 90 de zile după vacantarea unui post trebuie organizate alegeri. Am depășit acest termen și într-o democrație nu ne putem ascunde de alegeri. Interimatele nu sunt sănătoase.”

Despre o posibilă candidatură a lui Cătălin Drulă, Fritz a afirmat: „Nu este un secret că îl avem pe Cătălin Drulă, care este bine pregătit. Va fi important să avem o candidatură comună pe partea dreaptă.”  

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete